Rusia a intervenit în Ucraina în mod barbar, fără nicio legitimitate. De la acest aspect, foarte clar, trebuie pornită orice discuție legată de războiul din Ucraina, a susținut senatorul AUR Claudiu Târziu, invitat de TVR INFO la emisiunea Context, realizată de Monica Giurco. Este un război care provoacă daune foarte mari, pierderi umane în primul rînd. În Ucraina mor europeni, să nu uităm asta! – a subliniat Târziu. Potrivit acestuia, Rusia are o mentalitate imperialistă, care o subjugă, iar, în virtutea acestei mentalități, Moscova face destul de ușor abstracție de propriile pierderi din rândul militarilor și încă poate irosi resurse într-un război de durată, în care Rusia are chiar o tradiție.
În aceași timp, acesta nu este războiul Uniunii Europene, a adăugat președintele CNC AUR. Noi, europenii, nu trebuie să facem pași care să conducă la escaladarea conflictului. În orice caz, gradul de implicare militară trebuie decis nu de funcționari ai Comisiei Europene, fie ei și de rang înalt, ci de înșiși liderii statelor naționale membre UE. Pe noi, românii, ne interesează foarte mult care este acest grad de implicare militară, pentru că ne aflăm la granița conflictului. Suntem primii vizați dacă războiul s-ar extinde și trebuie să știm dacă putem să ducem acest război. Din punctul de vedere al capacității de apărare, România stă destul de precar și depindem foarte mult de aliații noștri din NATO. România nu are nici pe departe forța militară a Ucrainei, deci astăzi nu am putea să purtăm singuri un astfel de conflict.
În ce le privește, și Rusia, și Ucraina trebuie, cât mai curând, să facă apel la rezervele lor de rațiune și să găsească o soluție de oprire a confruntării. Altfel riscăm extinderea – în timp și în teritoriu – a acestui război din care nu câștigă nimeni, ci, dimpotrivă, toată lumea va pierde, consideră Claudiu Târziu.
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
Un comentariu la „Claudiu Târziu (președinte CNC AUR): „Pentru a ne apăra țara și cetățenii, trebuie să facem tot posibilul să nu intrăm în conflictul din Ucraina””
Comentariile sunt închise.