De la țărmul Mării Negre primim vestea plecării la Domnul a luptătorului anticomunist George Cușa, fost deținut politic timp de 12 ani, una din victimele cumplitului experiment al reeducării prin tortură de la închisoarea Pitești. Papu Gogu Cușa, cum îi spuneau apropiații, s-a grăbit a pleca spre lumina cea neînserată, nemaigăsindu-și cu totul rostul după ce, în urmă cu aproape trei ani, plecase pe același drum și soția sa, Despina, o adevărată Penelopă a vremurilor moderne, care își așteptase cu credință soțul aflat pe drumul calvarului celor 12 ani de detenție.
George Cușa s-a născut la 22 februarie 1926, la Bazargic, într-o familie de armâni fârșeroți. A făcut parte din prima generație născută în Regatul României, în Cadrilater, după marile colonizări ale armânilor din Peninsula Balcanică, începute după Marea Unire, în 1925. În timpul liceului a aderat la Frățiile de Cruce, organizație de severă educație moral-creștină a Mișcării Legionare dedicată elevilor fruntași. În 1940, în urma cedării Cadrilaterului și schimbului de populație între România și Bulgaria, întreaga sa familie a fost strămutată, în amarul exod al armânilor, în vechea Dobroge, în localitatea Regele Ferdinand (ulterior, până azi, Mihail Kogălniceanu).
După ocuparea țării de către armatele sovietice și instaurarea prin teroare a regimului comunist, Gogu Cușa, așa cum îi spuneau apropiații săi, a fost implicat în viguroasa mișcare de rezistență națională organizată de aromânii dobrogeni, conectată la Rezistența națională. Era văr cu Gogu Puiu, cel venit din Apus, cu sprijin american, pentru a organiza Rezistența, căzut în luptă cu Securitatea în iulie 1949. Astfel, în cadrul marelui val de arestări din 1948, el Gogu Cușa a fost arestat, primind pentru început o condamnare de 4 ani. A fost selectat de diabolicele organe de conducere ale Securității printre sutele de studenți destinați a fi măcinați în hecatomba sufletească a experimentului reeducării prin tortură de la închisoarea Pitești. Eliberat în 1954, Gogu Cușa va fi rearestat în 1958, în cadrul altui mare val de arestări politice, fiind condamnat la 21 ani de detenție grea, fiind eliberat de la Aiud, odată cu grațierea generală a deținuților politici, în 1964.
George Cușa și-a dedicat o mare parte din viață perpetuării memoriei camarazilor săi rămași în gropile comune ale temnițelor și lagărelor comuniste, uciși în “trenurile morții” sau căzuți în luptele din rezistența armată, precum și dezvăluirii abuzurilor și crimelor comise de Securitate, la ordinul autorităților statului comunist. Cărțile scrise pe baza amintirilor sale și mărturiilor camarazilor lor constituie adevărate documente la îndemâna istoricilor și a publicului larg.
Gogu Cușa a făcut parte încă de la înființare, în 1993, din Partidul „Totul pentru Țară” și a contribuit, alături de camarazii săi constănțeni, la ridicarea clădirii care astăzi constituie sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu și al Muzeului Rezistenței, proiect în curs de constituire.
În inimile celor ce l-au cunoscut și admirat, George Cușa va lăsa, laolaltă cu aleanul despărțirii vremelnice, amintirea luminoasă a unui caracter elevat, a unui suflet cald, mereu deschis spre comuniunea, întru adevăr și frumos, cu semenii săi. Destinul său, împletit cu al generației sale martirizate și răstignit odată cu întregul neam românesc în crucea veacului trecut, rămâne model tinerelor generații și slovă unui legământ ce va rodi, dincolo de morminte și lacrimi, noi și noi vlăstare de ideal și faptă.
Odihnește-te în pace, Papu Gogu Cușa! În veci pomenirea lui!
George Cușa: Prezent!
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Coriolan Baciu – Președinte
Florin Dobrescu – Secretar
