Claudiu Târziu, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului: Suntem la o răscruce de drumuri în istoria noastră. Sus inima, români, până la urmă vom învinge!

România se află la o răscruce de drumuri, fiind nevoie de jertfă și de eroism, dar și de puterea de a pune punct deconstrucției țării noastre, a declarat, marți, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului, senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și candidat al partidului la alegerile europarlamentare din 2024.

Potrivit acestuia, trebuie să ne ridicăm ca nație, să ne ridicăm ca țară, să revenim acolo unde ne este locul, după darurile nenumărate pe care Dumnezeu ni le-a dat.

De la nord la sud și de la est la vest, românitatea suferă și este ținută în stare de sclavie, în interiorul granițelor, dar și în afara lor. Românitatea este ținută într-o stare de lipsire de drepturi, acolo unde statul român nu-și exercită niciun fel de atribuție, nici măcar cea ce reprezentare.

Avem aici (la conferință-n.red) frați din Timoc, avem frați din Basarabia și frați din Ucraina, care suferă, cărora drepturile nu le sunt respectate, care nu pot învăța limba română, care nu sunt tratați omenește. Avem frați pe care i-am uitat și ei sunt la capetele crucii acestei românități din care facem parte. Ar trebui să conștientizăm și să ne cutremurăm de acest lucru”, a spus senatorul Claudiu Târziu.

Acesta a subliniat că, și în inima României, sunt români persecutați de către autorități din statul român și statul român nu face nimic pentru ei.

E nevoie să ne sprijinim unul pe altul. Nu e normal ca la Valea Uzului, un frate să fie călcat în picioare de jandarmi și să nu se întâmple nimic, nici măcar un dosar penal.

Mi-a ajuns să văd cât este românul de obidit în țara aceasta. (…) Sus inima, români! Dumnezeu este bun cu noi și în cele din urmă vom învinge”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.

Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului” este organizată și în acest an de către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti) și Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei.

Perioada de desfășurare a celei de a XX-a ediții este 15-20 august 2023 în cadrul Complexului Sportiv Național Izvoru Mureșului și cuprinde în aria de preocupare toate zonele și teritoriile locuite de români.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş are ca scop coordonarea şi unitatea de acţiune a societăţii civile româneşti din judeţele Covasna, Harghita și Mureș în vederea păstrării şi afirmării valorilor identitare, culturale și civice a locuitorilor celor trei judeţe, au anunțat organizatorii.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost