Claudiu Târziu: Vrem să ne continuăm parcursul european, dar nu în orice condiții și în niciun caz în genunchi în fața conducerii Bruxelles-ului

Într-un interviu acordat jurnalistului Sergio Velasco și publicat pe portalul The Long Brief, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, vorbește despre măsurile cuprinse în programul de guvernare al partidului Alianța pentru Unirea Românilor, despre accederea României în spațiul Schengen, despre conflictul militar din imediata vecinătate a țării noastre, reunificarea cu Basarabia, despre alegerile cruciale organizate în statele-membre în iunie 2024, dar și despre multe altele.

Aici puteți lectura interviul integral, tradus în limba română:

Sergio Velasco: Ce este AUR și de ce s-a născut?

Claudiu Târziu: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost creat dintr-o necesitate istorică. Confruntarea cu elitele globalist-socialiste, potrivnice normalității, popoarelor și vieții, a determinat o reacție a unor forțe cu atitudini naționale și suveraniste, susținute de piloni din gândirea conservatoare. În acest context a fost înființat oficial AUR – la finalul anului 2019, chiar de Ziua Națională a României (1 decembrie). Propriu-zis a apărut datorită reunificării mai multor forțe civice care activau în zona patriotică și creștin-conservatoare.

Un an mai târziu, în urma alegerilor legislative din 6 decembrie 2020, partidul nostru intra în Parlament cu 10% din locuri, datorită voturilor obținute din partea a peste jumătate de milion de români.

Dar AUR nu este doar un alt partid pe scena politică românească. M-ați întrebat ce este AUR? Este o mișcare profund românească ce depășește până și granițele țării noastre.

Dacă urmăriți ascensiunea noastră – pe care unii o califică drept uimitoare – veți lesne observa că aceasta se datorează faptului că AUR dă glas unui segment foarte larg de cetățeni – acea „majoritate tăcută” pe care neomarxiștii o vor redusă la tăcere.

Sergio Velasco: Când vă referiți la „majoritatea tăcută”, este același concept pe care l-a folosit Donald Trump?

Claudiu Târziu: Desigur. Concret, este vorba despre aceia care aleg să trăiască după acele reguli și principii pe care le-am deprins de la părinți și bunici, întemeiate pe morala creștină, cei care privesc spre trecut cu respectul cuvenit eroilor și martirilor, cei care pun mai presus de orice familia și viața, cei care prețuiesc libertatea și demnitatea și sunt în stare să se sacrifice pentru aceste valori fundamentale.

Nu întâmplător, măsurile și reformele pe care le-am propus pentru viitorul României sunt direct legate de pilonii pe care ne-am întemeiat și organizat partidul: familia, națiunea, credința și libertatea.

Sergio Velasco: Ne puteți menționa principalele măsuri pe care le propune AUR pentru România?

Claudiu Târziu: În urmă cu câteva luni, am lansat un program de guvernare în 15 puncte esențiale intitulat „Reconstruim România”. Aici se regăsesc, sintetizate, direcțiile noastre de acțiune guvernamentală pe principalele domenii ale vieții economice și sociale. Vrem să reducem taxarea muncii și a firmelor, să ne valorificăm în mod real resursele naturale, să promovăm produsele „Made in Romania”, să stimulăm natalitatea și familia, să asigurăm domnia legii, să renaștem satul românesc și să ne protejăm identitatea și mediul natural. Vă voi da și câteva exemple concrete. Din punct de vedere fiscal, susținem reducerea taxelor și a contribuțiilor la sistemul de pensii și asigurări sociale și sănătate până la maxim 25% din venit, respectarea calendarului fiscal, simplificarea politicii fiscale și reducerea presiunii asupra mediului de afaceri.

Ținta principală a guvernării noastre va fi dezvoltarea capacităților de producție autohtone, prin stimularea consumului produselor care poartă eticheta „Made in Romania” și favorizarea exporturilor. Vom crea instituții financiare noi, pentru a asigura creditarea afacerilor autohtone și a populației.

În ceea ce privește oprirea declinului demografic, vom lansa Planul Național pentru Protejarea Familiei, pentru următoarele două decenii, vom majora indemnizația pentru creșterea copiilor, vom acorda împrumuturi cu dobândă preferențială familiilor cu mai mulți copii, pentru achiziționarea unei locuințe și a unui autovehicul.

Am enumerat doar câteva dintre măsuri. Dar obiectivul nostru poate primordial este să ridicăm standardul de viață din România la nivelul mediu din Uniunea Europeană. Concetățenii noștri nu sunt cu nimic mai prejos decât ceilalți cetățeni ai statelor UE și trebuie să beneficieze de aceleași drepturi și aceleași condiții.

Sergio Velasco: Ați făcut referire la Uniunea Europeană. Care este viziunea dumneavoastră asupra UE, dar și asupra NATO?

Claudiu Târziu: După cum am afirmat și după cum am demonstrat în fiecare ocazie pe care am avut-o, AUR nu este și nu va fi împotriva Uniunii Europene. Dimpotrivă. Dorim să ne continuăm parcursul european, dar nu în orice condiții și în niciun caz în genunchi în fața conducerii actuale a Bruxelles-ului. Suntem euro-realiști și respingem categoric tendințele de centralizare a deciziilor la nivelul Comisiei Europene. Cu siguranță nu vom ezita să criticăm aspru fiecare derapaj al stângii radicale care vrea să reseteze societatea după pseudo-valori și anomalii imposibil de acceptat.

Și în ceea ce privește NATO, poziția noastră este fără echivoc. NATO este cea mai importantă alianță defensivă și este crucial pentru România să continue să facă parte din această structură. Din punct de vedere geopolitic, apartenența la NATO este singura soluție viabilă astăzi pentru a ne apăra independența, suveranitatea și integritatea teritorială. Armata este unul dintre stâlpii de susținere ai națiunii, iar opțiunea noastră atlantistă este strategică și în deplin acord cu interesul național.

Sergio Velasco: Aș vrea să mai rămânem puțin în zona politicii externe. Ce poziție aveți față de aderarea României la spațiul Schengen? Ce țări membre susțin acest demers?

Claudiu Târziu: Din punctul nostru de vedere, intrarea țării noastre în spațiul Schengen este un act firesc, urgent și de extremă necesitate. România merită și trebuie să facă parte din această zonă de liberă circulație. Cu atât mai mult cu atât România îndeplinește criteriile de mai mult de un deceniu. Toate statele, cu excepția Austriei, sunt de acord cu aderarea României.

Din rațiuni strict electorale, cancelarul austriac se încăpățânează să se împotrivească aderării țării noastre și a vecinei de la sud, Bulgaria, invocând un fals temei: imigranții. Din fericire pentru noi, România nu este o țintă a acestui fenomen care cunoaște o nouă escaladare, aparent mai substanțială față de cea din 2015.

În urmă cu numai câteva zile, înaintea întâlnirii Consiliului UE, șeful guvernului austriac a ținut să afirme că, în continuare, țara sa își va exercita dreptul de veto împotriva aderării noastre. Această temă va fi din nou pe ordinea de zi a Consiliului miniștrilor interne ai UE în octombrie sau decembrie. Dacă ne luăm după declarațiile cancelarului austriac, ar trebui să ne așteptăm la același comportament precum cel de anul trecut. Complet nejustificat.

Cât privește strategia guvernului nostru în privința Schengen, abordarea a fost catastrofală. Mă declar dezgustat. Diplomația noastră, promovată de partidele social-democrat și liberal care alcătuiesc prezenta coaliție de guvernare, este o glumă amară.

Sergio Velasco: Domnule Claudiu Târziu, vecina României la nord este Ucraina, statul pe al cărui teritoriu se poartă un conflict militar de peste un an și jumătate. Care este viziunea dumneavoastră asupra războiului ruso-ucrainean?

Claudiu Târziu: Încă de la declanșarea acestui conflict pe care îl considerăm fratricid, poziția noastră a fost fermă: am condamnat fără echivoc agresiunea Federației Ruse și am solicitat în repetate rânduri încheierea păcii sau cel puțin a unui armistițiu, în pregătirea păcii. Nu trebuie să fii vreun expert în geopolitică pentru a constata că acest război este purtat între cele două super-puteri, SUA și Rusia, pe teatrul de operații numit Ucraina. Ucraina este complet dependentă de Statele Unite din punct de vedere militar.  După modul în care evoluează ostilitățile, este puțin probabil ca această confruntare să ia sfârșit până la finalul acestui an. Cu atât mai mult cu cât actuala administrație de la Casa Albă pare să facă orice pentru a susține financiar și militar continuarea războiului.

Știți ce mi se pare cu adevărat interesant? Că, dacă afirmi că dorești pacea, ești pe loc acuzat de rusofilie și de politică pro-Putin. Manipularea a atins piscuri pe care le credeam greu de atins!

Nu, a dori pacea nu înseamnă că ești de partea lui Putin. Ci înseamnă o politică realistă și rațională.

Pe de altă parte, România are o problemă aparte, și anume cei peste cinci sute de mii de etnici români care trăiesc pe teritoriul Ucrainei de astăzi, ale căror drepturi sunt ignorate și călcate în picioare de actuala administrație. Noi nu am cerut niciodată mai mult decât reciprocitate. Tratamentul pe care îl acordăm minorităților în România este unul exemplar. Ceea ce cerem de ani încoace este să fie respectate drepturile fundamentale ale comunității noastre – dreptul la educație școlară în limba maternă, la slujbe religioase, la mass-media în română. De aceste drepturi beneficiază, în mod firesc, și ucrainenii, dar și celelalte minorități, care trăiesc pe teritoriul nostru. Însă, în pofida declarațiilor foarte prietenoase ale Kievului, minoritățile sunt în continuare tratate cu ostilitate și lipsă de empatie.

Sergio Velasco: Pe lângă această chestiune de o însemnătate aparte, aveți și problema tranzitului cerealelor provenite din Ucraina. Cum gestionează statul român?

Claudiu Târziu: Să fim bine înțeleși, aceste grâne ne îmbolnăvesc corpul și ne distrug agricultura națională. Aceasta este cumplita realitate, iar înverșunarea cu care partea ucraineană aproape forțează țările de tranzit, între care România și Ungaria, să accepte ceea ce este inacceptabil, nu va ajuta la înlăturarea tensiunilor.

În urmă cu câteva zile, guvernul României a adoptat singura decizie posibilă în acest context: cea de a prelungi cu încă 30 de zile interdicția ca aceste mărfuri toxice să ajungă pe piața românească. Nimeni nu are nevoie de asemenea produse care prezintă riscuri pentru sănătatea publică. O astfel de măsură este în acord cu interesele statului român. Ca stat-membru și parte a Organizației Atlanticului de Nord, România a făcut tot ce se putea omenește face pentru a sprijini Kievul în această situație extrem de delicată în care se află din februarie 2022, inclusiv prin scutirea taxelor de tranzit și multe altele. Cu toate acestea, a pune pe primul loc interesele acestui stat în detrimentul propriilor cetățeni, producători sau consumatori, este o greșeală care nu poate fi justificată.

Sergio Velasco: Nu aș vrea să părăsim încă acest subiect mai larg. Recent, câteva drone au atins teritoriul României. Ce ne puteți spune în urma acestor incidente?

Claudiu Târziu: Este adevărat, din informațiile aduse la cunoștința opiniei publice, în trei rânduri resturi de drone de proveniență rusească au fost descoperite recent pe teritoriul nostru. Încă de la identificarea fragmentelor primei drone, în calitate de membru al Comisiei de Apărare din Senatul României, am solicitat autorităților să informeze în detaliu Parlamentul în privința rezultatelor anchetei. Deși nu au fost înregistrate pagube materiale, asemenea incidente nu pot fi neglijate și nu pot fi tratate drept ceva minor, iar cetățenii au dreptul legitim să cunoască dacă un asemenea pericol este real sau exagerat.

Sergio Velasco: Având în vedere situația dificilă în care se află Republica Moldova, sunt voci care vorbesc despre o alipire a Moldovei la România. Sunteți de acord? Și dacă da, alipirea ar fi temporară sau permanentă?

Claudiu Târziu: Reunificarea Republicii Moldova cu România stat este unul dintre obiectivele noastre majore. Unitatea politică și teritorială a românilor de pe ambele maluri ale Prutului este, din punctul nostru de vedere, o garanție a stabilității acestei zone a Europei – prea des tulburate de conflicte.

Națiunea română este ruptă în două. Va continua să fie astfel până când hotarul de pe Prut va dispărea prin voința comună a Bucureștiului și Chișinăului. Un pact sinistru, cel dintre Hitler și Stalin, din 23 august 1939, ne-a adus în situația în care suntem. Statul român de atunci a abandonat sovieticilor o bucată din trupul țării fără să opună nici cea mai mică rezistență.

Reunificarea este un imperativ istoric și național, iar Basarabia este nădejdea noastră binecuvântată. În urmă cu vreo cincisprezece ani, scriam într-un editorial că Basarabia este mâna noastră dreaptă, de care am consimțit să ne lipsim prea mult. Da, prea mult ne-a lipsit această parte a noastră, a fiecărui român. Ne vrem Basarabia acasă. Odată pentru totdeauna.

Sergio Velasco: Aș vrea să discutăm puțin și despre viitorul an electoral. Știu că, în România anului 2024, vor fi organizate toate tipurile de alegeri: europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale. Vă întreb, mai întâi, de cele parlamentare. În cazul în care veți fi forța politică majoritară, dar fără suficiente mandate, ați fi dispus să faceți o coaliție cu un alt partid?

Claudiu Târziu: AUR este astăzi cel mai popular partid din România, fiind pe primul loc în opțiunile românilor în majoritatea sondajelor reale, comandate chiar de către adversarii noștri politici. Dacă vreți să vorbim în procente, ne aflăm undeva la 30-33% din intențiile de vot. Într-adevăr, avem șanse foarte mari pentru a deveni forța majoritară în urma viitorului scrutin pentru Parlamentul național. Vreau să precizez faptul că noi nu luăm în calcul să nu avem suficiente mandate pentru a alcătui majoritatea în viitorul Legislativ. Prin toate inițiativele și acțiunile noastre, am arătat că reprezentăm unica alternativă la Sistemul putrezit socialisto-liberal, care îngroapă România de treizeci de ani încoace.

Nu, nu vom face alianță cu niciun alt partid. Singura alianță pe care o face AUR este cu poporul român. După cum v-am menționat anterior, avem un pachet de măsuri economice și fiscale și politici publice pe fiecare sector de activitate și suntem pregătiți să guvernăm țara. Nu vom putea pune în operă acest program, dacă nu vom guverna singuri.

Însă până la alegerile legislative, în România vor fi organizate alegerile pentru Parlamentul European, care se vor desfășura între 6 și 9 iunie în toate statele-membre UE. Ce așteptări aveți de la aceste alegeri?

Vom câștiga aceste alegeri, iar AUR va deveni cea mai importantă forță politică din România. Poate acest optimism vi se pare nerealist, dar convingerea mea se bazează pe ceea ce știm nu numai din sondajele de opinie – care nu sunt mai mult decât o fotografie de moment -, ci și din sutele de zile și miile de ore pe care le petrecem alături de români. Oriunde ne-am deplasa, AUR este primit cu brațele deschise și cu încrederea că va reuși să aducă schimbarea în bine.

România are 33 de mandate în Parlamentul European, iar noi sperăm să obținem cel puțin 10-12 dintre acestea.

Oriunde în Europa, deznodământul alegerilor din iunie 2024 va fi crucial. Dacă partidele suveraniste și conservatoare vor domina viitorul Parlament și viitoarea Comisie, Europa se va întoarce la normalitate și la repere. Dar, dacă neomarxiștii, verzii sau ceilalți globaliști vor triumfa, viitorul va fi teribil pentru societățile și viețile noastre.

Ce avem de făcut? Să mergem la vot și să alegem cu încredere și discernământ. De votul fiecăruia dintre noi în 2024 depinde viitorul copiilor noștri.

Traducere realizată de: Dragoș MOLDOVEANU

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost