Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine, notează Ziarul Lumina.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (†303) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (293-311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonic.
Părinţii săi l-au botezat pe ascuns de frica prigoanelor şi îl învăţau tainele sfintei credinţe creştine. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales a început a lucra în el harul lui Dumnezeu. După moartea tatălui său, Sfântul Dimitrie a ajuns dregător în locul lui, cârmuind cu multă vrednicie poporul şi propovăduind pe faţă credinţa în Hristos-Domnul.
Întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznic în fiecare cetate în cinstea zeilor. Sfântul Dimitrie a mărturisit atunci că este creştin şi pentru aceasta a fost întemniţat. În timpul jocurilor în cinstea împăratului, un luptător, Lie, vandal de neam, se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe, mai ales pe creştini. Atunci, tânărul Nestor a cerut binecuvântarea Sfântului Dimitrie să lupte cu Lie, şi însemnându-l cu semnul Crucii pe frunte, Nestor l-a biruit pe acela. Înainte de luptă Nestor a strigat cu glas mare: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”
Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: „Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? El a omorât atâţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?” Nestor a răspuns: „Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta”.
Păgânul împărat s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie. Maximian aflând că Sfântul Dimitrie l-a îndemnat pe Nestor să lupte, trimiţând ostaşi, l-au străpuns cu suliţele. „Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie”, aşa zicea împăratul.
Dar s-a înşelat nebunul împărat socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024. Românii își aleg viitorul președinte. A început votul în diaspora - 22 noiembrie 2024