Sâmbătă, 7 octombrie, se împlinesc 111 ani de la nașterea părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu, mare duhovnic al neamului românesc.
Cu această ocazie, un bust al părintelui Sofian Boghiu va fi inaugurat, sâmbătă, în localitatea sa natală Cuconeștii Vechi, din Republica Moldova.
Evenimentele prilejuite de pomenirea marelui duhovnic, teolog și pictor bisericesc, pe malul pitoresc al Prutului, la Cuconeștii Vechi, se vor desfășura conform următorului program:
ora 9.00 – Slujbă oficiată de Episcopul Ioan al Sorocii și un sobor de preoți de pe ambele maluri ale Prutului. Evenimentul va avea loc în curtea Casei Memoriale „Arhimandrit Sofian Boghiu”.
ora 9.30 – Dezvelirea și sfințirea bustului-monument a Părintelui Sofian. Bustul este o realizare a grupului de inițiativă „Prietenii Părintelui Sofian” a Asociației obștești „Noua Galilee”, condus de preotul Mihail Bortă, paroh al bisericii Sf. Spiridon al Trimitundei din mun. Chișinău.
Bustul a fost lucrat de sculptorul Valentin Vîrtosu. Pe postamentul din piatră de Cosăuți este redat textul: Părintele Sofian Boghiu, duhovnic, smerit, răbdător, evlavios, rugător, blând, milostiv, 1912-2002.
ora 10.00 – Concert duhovnicesc în memoria Arhimandritului Sofian. (Corul de fete „Apostolițele Sf. Spiridon” din Chișinău și Corul de copii de la Gimnaziu din s. Cuconeștii Noi, r. Edineț)
ora 10.30 – Vizitarea Casei Memoriale „Arhimandrit Sofian Boghiu”, deschisă la 14 septembrie 2020, cu suportul Asociației culturale „Noua Galilee” și a Primăriei Cuconeștii Noi. În trapeza instituției muzeale va avea loc masa de pomenire.
ora 11.00 – Excursie pe malul Prutului: „Scara memoriei”; ruinele bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Cuconești.
Bucurie lină, smerenie, chip de sfânt, blândețe…
Născut pe 7 octombrie 1912, în Basarabia, Serghei Boghiu a intrat ca frate la schitul Rughi – Soroca, în toamna anului 1926. Având o voce foarte frumoasă, a urmat școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrușa, între anii 1928 și 1932. În 1940 a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, după cum a relatat RostOnline.
A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, primind numele de Sofian. În perioada 1940-1945 a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din București.
Între anii 1942 – 1946, monahul Sofian urmează și cursurile Facultății de Teologie din București.
Numele Părintelui Sofian Boghiu se leagă și de cunoscuta mișcare „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.
La 15 iunie 1950 a fost numit stareț al Mănăstirii Antim, iar între 1954 si 1958 a stărețit Mănăstirea Plumbuita din București. A pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal din Mănăstirea Neamț.
Arestat în anul 1958, sub acuzația „de uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică dușmănoasă în cadrul organizației Rugul Aprins”, părintele Sofian a fost condamnat la 16 ani de muncă silnică, iar în temniță și-a recăpătat liniștea.
Dupa trei ani de la eliberare a revenit la Mănăstirea Antim, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale pământești.
Părintele Sofian Boghiu a trecut la cele veșnice la 14 septembrie 2002, și a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani, unde el însuși își alesese din vreme locul de îngropăciune.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024