Numărul retragerilor de numerar este în creștere în Franța, potrivit datelor de la Bank Card Group, una dintre explicații fiind intenția oamenilor de a-și controla mai bine cheltuielile în contextul creșterii prețurilor.
Cash-ul este departe de a fi spus ultimul cuvânt. Potrivit GIE Cartes Bancaires, numărul retragerilor de numerar chiar a crescut în Franța între prima jumătate a anului 2022 și prima jumătate a anului 2023, notează publicația La Depeche, citată de mariustucă.ro.
„Avem din ce în ce mai mulți clienți care își construiesc pachete de cash pentru a-și controla mai bine cheltuielile în contextul actual de creștere a prețurilor”, explică directorul unei mari rețele bancare.
Această practică, foarte populară pe rețelele de socializare, se numește „cash stuffing”: pentru fiecare cheltuială este alocată o sumă de bani cash, ceea ce oferă posibilitatea de a nu depăși anumite sume.
Urmărirea cheltuielilor și metoda „cash stuffing”
Presupusa renunțare la bani cash în favoarea altor mijloace de plată, actuale sau potențiale viitoare, precum euro digital, este în mod regulat subiect de controverse, notează sursa citată.
„Multe familii apreciază posibilitatea de a plăti în numerar”, subliniază Banque de France, 57% dintre consumatori considerând că este important să existe această posibilitate.
Banca Centrală Europeană este, de altfel, unul dintre cei mai buni susținători ai cash-ului: potrivit acesteia, banii în numerar garantează respectul pentru viața privată, asigură incluziunea socială, ajută la urmărirea cheltuielilor și constituie un mijloc rapid de plată, așa cum a semnalat, miercuri, avocatul Gheorghe Piperea.
Principala utilizare a numerarului este economisirea. Din zece bancnote emise în zona euro, doar două sunt folosite pentru a plăti, celelalte opt sunt puse la păstrare. Și această proporție este și mai mare în Franța. O parte din creșterea retragerilor de la ATM-uri poate fi, prin urmare, explicată prin faptul ca banii sunt astfel economisiți.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024