Sorin Lavric a criticat în termeni duri platforma lansată de Comisia Europeană pentru „combaterea dezinformării” în România, avertizând că aceasta are rolul să slujească minciuna și propaganda celor de la Bruxelles, ceea ce va duce la cenzurarea adevărului.
Avertismentul a fost făcut în contextul în care Reprezentanța CE în România a lansat, sub pretextul combaterii dezinformării, o platformă intitulată „trUE- Adevărul gol-goluț”.
„Care este scopul acestei platforme? Ei spun că scopul este acela de a combate dezinformarea. Ce se întâmplă, de fapt, cu această platformă?
Chiar dacă intenția ei la prima vedere este cât se poate de nobilă și augustă, va ajunge la un rezultat scelerat, pentru că pentru că rezultatul acestei platforme,care se numește „adevărul gol-goluț”, pretinzând că în felul acesta înlătură fake-news-urile, va fi cenzura.
Cei care vor întreține această platformă vor cenzura adevărul, culmea, tocmai în numele adevărului. Se va ajunge la minciună și la dezinformare, sub pretextul că tocmai ei vor combate dezinformarea.
Ce înseamnă asta?
Cam tot ceea ce înseamnă adevăr care circulă pe internet, în mintea acestor oameni care reprezintă Comisia Europeană este o mare minciună, o mare dezinformare.
Dacă dezvălui matrapazlâcurile puterii, înseamnă că instig la ură.
Dacă vorbesc despre falimentul fermierilor români din cauza exportului de cereale din Ucraina, se cheamă că instig la violență.
Că vorbim de vaccin, că vorbim de aberația Green Deal, acel pact verde, faptul că vorbim despre orice de întâmplă în Ucraina și cum suntem noi nedreptățiți în ciuda sprijinului pe care l-am oferit Ucrainei în acest război teribil, toate aceste lucruri trebuie înfățișate numai într-o anumită lumină, iar această platformă se va tocmai de această cenzură.
Și atunci, veți vedea cum încet, încet, libertatea noastră de expresie va fi îngrădită, că oricum este deja îngrădită, rămâne să vedem până unde va merge.
Reprezentanța CE a deschis o platformă care, chipurile, slujește adevărul. De fapt, o să slujească minciuna și propaganda celor de la Bruxelles”, a avertizat Sorin Lavric.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
Nu este platformă pentru combaterea dezinformării, este platforma pentru combaterea informarii si a adevarului.
Acum daca timp de ” 30 si ceva de ani nu am invatat ” regula jocului democratic / comunist ” fiindca nu sunt mari deiferente intre ele ” DECAT DE POLIEALA ” ca cine ” PLATESTE ADEVAR GRAIESTE ” ramanem si vom ramane ca ” CETATENII TURMENTATI ” ai lui CARAGIALE acum 150 si ceva de ani. Daca ” EL ” a exprimat ” O ESENTA INFORMATIVA ” a asa zisei ” DEMOCRATII DIN VREMEA LUI ” putem intelege ca ” ORI SUNTEM PROSTI SI CREDEM IN CONTINUARE IN EA ” ca si in varianta ” COMUNISTA ” SAU NE TREZIM SI STIM CA PUTEM ALEGE INTRE A NE EXPRIMA LA VOTARE ” ANULAND VOTUL ” conform drept CONTITUTIONAL IN CAUZA SAU ADUCAND ” ALTI POLITRUCI LA PUTERE ” CONFORM ” ABSENTEI LA VOT ” sau ” VOTARII DUPA PROMISIUNII ” SI LA asa zisa ” COMUNITATE EUROPEANA ” si la asa zise ” ALEGERI NATIONALE ” . NUMAI DUPA CE VOR INTELEGE CA ” DREPTUL DE ANULARE VOT ” este un drept constitutional prin care participi la vot , dar nu esti de acord cu reprezentarea ” POLITICA ” atunci poate vor intelege ca ei ” DEPIND DE NOI CEI MULTI SI PROSTI IN ALEGEREA LOR ” atat la Europene cat si la Nationale .