Sâmbătă, 14 octombrie 2023, în București sunt anunțate două manifestații pe tema parteneriatului civil, una împotriva, iar alta pentru legalizarea parteneriatului civil între persoane de același sex
Primul eveniment, un apel la rugăciune adresat persoanelor care NU doresc legalizarea parteneriatului civil între homosexuali, este organizat sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 13.00, în Parcul Izvor, în fața Parlamentului.
Organizatorii au anunțat că sâmbătă dimineață participanții la manifestație se vor adună la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în contextul în care, în ziua de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. După terminarea slujbei, se va pleca către locul anunțat pentru manifestație, în Parcul Izvor din în fața Parlamentului.
Manifestația constă într-un apel la rugăciune și în transmiterea unui mesaj ferm către autoritățile cu putere de decizie în România, anume că poporul român nu dorește legalizarea parteneriatului civil între homosexuali.
Acest eveniment a fost organizat ca reacție la marșul LGBT anunțat pentru sâmbătă și în contextul în care asupra României există o presiune foarte mare pentru legalizarea parteneriatelor civile între persoane de același sex.
Marșul LBGT este intitulat „Tradiția noastră este iubirea” este organizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund Romania, program finanțat de Islanda, Liechenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, după cum a relatat RostOnline. Participanții se întâlnesc la ora 14.00, în Piața Universității din Capitală, de unde pornesc în mars către Piața Victoriei.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024