În prezent, în Fâșia Gaza, sunt 350 de români, a anunțat, vineri seară, la un post de televiziune, purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Afaceri Externe, Radu Filip.
Acesta susține că situația de securitate nu a permis evacuarea acestora, dar că, în continuare, se caută soluții pentru a-i aduce în siguranță în țară.
„Sunt 350 de români în Fâșia Gaza. Ne-au solicitat sprijin 200 de persoane. Colegii mei sunt în contact cu ei și îi asigur de faptul că România face tot ce îi stă în putere pentru a identifica o soluție. Situația de securitate din teren nu a permis evacuarea până în acest moment. O evacuare trebuie pregătită extrem de minuțios pentru a nu pune viața în pericol celor pe care vrem să-i salvăm. Situatia este foarte sensibilă”, a spus, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip.
Armata israeliană susţine că peste 6.000 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza de la atacurile de amploare asupra Israelului comise sâmbăta trecută de Hamas, potrivit Agerpres.
Armata israeliană pregăteşte o ofensivă terestră şi a ordonat evacuarea a peste un milion de palestinieni din nordul Fâşiei Gaza. Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut imediat Israelului să anuleze ordinul, subliniind periolul unei „situaţii catastrofale”. Contraatacurile masive israeliene au ucis până acum cel puţin 1.799 de palestinieni şi au rănit alţi cel puţin 7.388, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza.
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
Apoi , cati bani a ” dat pe de a moaca ” statul ROMAN la asa zisii refugiatii ” Ukrainieni ” , toti cu ” MERTANE PRIMA CLASA „, CAZATI LA ” PRIMA CLASA ” , DECONTARI DE 750-800 EURO PE LUNA LA PRIMA CLASA , prin interesul Domnului Presedinte in cauza , semnatar al noului ” PACT STRATEGIC CU UKRAINA , acum pe noul conflict in cauza din ORINETUL MIJLOCIU si domnul premier in cauza CIOLACU ( subordontat in cauza pe interese viitoare prezidentiale cu actual asa zis ” Presedinte ” , dupa vizita sa in Israel , a domnului Ciolacu , poate propune pentru domnul ” PRESEDINTE ALES ” un plan in CSAT privind asigurarea in siguranta a repatrierii celor 350 de romani din GAZA . Dar , interesul ” Politrukului ales ” , nu este acelasi cu cel al simplului cetatean votant pentru alegerea sa . DE ACEEA EI 350 DE ROMANI TREBUIE SA SE DESCURCE SINGURI , DACA VOR PUTEA , SAU DACA NU VOR FII ” VICTIME HAMAS ” PE ALTARUL ” DEMOCRATIEI AMERICANE CONCUBINA CU CEA ISRAELIANA „