Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă seara, un mesaj de compasiune Patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului, ca reacție la bombardamentul de la biserica Sfântul Porfirie din Gaza, în urma căruia 18 persoane au murit.
Iată mesajul Patriarhului Daniel, potrivit „Ziarul Lumina”:
„Preafericirea Voastră,
Cu multă tristețe și îngrijorare, am aflat despre evenimentul devastator din ziua de 20 octombrie 2023, care a avut loc în incinta Bisericii Sfântul Porfirie din orașul Gaza – lăcașul de cult cel mai vechi din oraș, situat în cartierul Zaytoun – unde mulți oameni căutau adăpost din cauza conflictului militar din zonă.
Pierderea a cel puțin 18 vieți omenești și rănirea multor altora, atât creștini, cât și musulmani, care se adăposteau în acest așezământ bisericesc, este un incident foarte trist care, în același timp, ne reamintește, și mai imperios, necesitatea de a proteja viața și de a cultiva pacea și înțelegerea dintre oameni care aparțin unor etnii și credințe religioase diferite.
În aceste momente triste pentru toți cei afectați, ne rugăm lui Dumnezeu Cel Atotmilostivul, Domnul Păcii (Isaia 9, 5), să aducă vindecare grabnică celor răniți, precum și mângâiere familiilor îndoliate.
Cu frăţească dragoste în Iisus Hristos,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: NU marșați la tentativele de manipulare și de dezbinare! Arma noastră este votul - 24 noiembrie 2024
- Patriarhul României a votat la alegerile prezidenţiale - 24 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024/ Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Românii își aleg noul președinte - 24 noiembrie 2024
Mesajul de compasiune , este un ” gest de complezenta si diplomatie bisericeasca ” , implicarea in sine pentru cei 350 de romani , inca ” sechestrati ” acolo , acum pe zi ce trece cu anunturi ” de deces ” UNII LA PROGANDA TELEVIZATA DIN CAUZA ” HAMAS ” altii cu ” suferinta lor reala ” din care se ” infrupta propaganda mediatica pro ” ISRAEL ” este un ” ZDROBITOR CONTRAST INTRE INTERESUL MOMENTULUI SI CONDUCEREA DE MOMENT SI INTERESUL ” OMULUI CHINUIT ACOLO IN GAZA FARA NICI O VINA ” DAR poate in afara de ” PROBLEMELE POLITICE , MILITARE , INTERNATIONALE ” etc, etc din ” OPERATIUNEA GAZA ” vedem fiecare un aspect demn de apreciat ” UNIREA NATIEI MUSULMANE PENTRU INTERSUL ” GAZA ” ORIUNDE SUNT EI IN ACESTA LUME ” CEEA CE ESTE CEL MAI DE ” GANDIT ” ASPECT AL ACESTUI CONFLICT .Nu o sa vedem niciodata la ” BISERICA CRESTINA SI CATOLICA ” acesta unire privind ” INTERESUL CRESTIN ” pentru o ” MINORITATE CRESTINA ” Cu atat mai putin la biserica romana , care este mai usor si fara implicatie ” SA MANIFESTE MESAJE DE COMPASIUNE ” dar fara sa se implice real , fata de ” IPOCRIZIA SI SERVITUDINEA ” UNUI PRESEDINTE CARE ” TACE ” pentru cei 350 de romani din GAZA . IPOCRIZIA SI PIOSENIA NE MULTE ORI MERG MANA IN MANA , ATUNCI CAND SERVESC ACELASI ” INTERES ” asa zisul stat ” DEMOCRATIC ” in folosul ” ALESILOR „