Rafturi întregi cu cărți pro-LGBT destinate copiilor și tinerilor sunt amenajate în librăria Cărturești din Afi Cotroceni.
Prezența cărților este semnalizată explicit, cu etichete pe care scrie mare „LGBTQ+” sau „QUEER”.
De exemplu, o astfel de carte disponibilă la raftul Cărturești este „Heartstopper”, o serie de benzi desenate care prezintă povestea dintre doi băieți adolescenți care „se îndrăgostesc”, după cum a relatat, recent, R3Media.
Pe Netflix, serialul „Heartstopper” este recomandat copiilor cu vârsta peste 13 ani. Probabil orice copil care are cont pe Netflix poate să urmărească acest film.
În Ungaria, proprietarul librăriei Lira Kereskedelmi Kft a fost amendat cu 12 milioane de forinți, aproximativ 36.000 de dolari, pentru că a comercializat aceast romanul grafic, carte cu puternică tematică LGBT.
La momentul respectiv, autoritățile de la Budapesta au precizat că „ancheta a arătat că volumele în cauză descriu homosexualitatea şi, în ciuda acestui fapt, au fost plasate printre literatura destinată minorilor”.
Decizia a fost luată în contextul în care Ungaria interzice prin lege propaganda homosexuală în rândul copiilor, ceea ce i-a atras critici și chiar tăierea fondurilor UE. În vară, 38 de țări, inclusiv România, au cerut Ungariei, prin intermediul unei scrisori deschise, să protejeze drepturile persoanelor LGBT.
- După George Simion, Claudiu Târziu e acuzat că ar avea interdicție în Ucraina. „Nu mă sperie nici securiștii ucraineni și nu mă vor opri nici agenții lor de influență din România!” - 21 noiembrie 2024
- Noul tren Alstom s-a stricat a doua zi după inaugurare. Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Brigada PSD ne lasă moștenire un munte de maculatură de propagandă și o țară devastată de incompetență - 21 noiembrie 2024
- Partidul susținut de europarlamentarul Nicu Ștefănuță promovează adopția copiilor de către cuplurile LBGT - 21 noiembrie 2024
Un comentariu la „Propagandă agresivă! Rafturi întregi cu cărți LGBTQ pentru copii și tineri într-o librărie din Capitală”
Comentariile sunt închise.