Universitatea Tehnică de Construcții București, reacție GENIALĂ împotriva campaniilor de videochat pe străzi: Noi construim CARACTERE!

Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) a reacționat la promovarea videochat- ului pe străzile din București și a lansat campania #SePoateșiAltfel.

După ce pe străzile din Capitală au început să circule mașini care promovează videochat-ul prin mesajul „noi construim super modele”, Universitatea de Construcții a trimis pe străzi mașini cu mesajul „noi construim caractere”.

Iată mesajul transmis de UTCB:

„Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) susține evoluția prin educație și ia atitudine împotriva expunerii agresive a campaniilor de videochat în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Odată cu începutul noului an universitar, UTCB trage un semnal de alarmă asupra prezenței agresive și nepotrivite a vehiculelor de branding ale industriei de videochat în apropierea instituțiilor de învățământ, printr-o acțiune neconvențională de comunicare. Este un moment prielnic pentru a sublinia faptul că educația este unul dintre pilonii fundamentali ai oricărei societăți.

Campania #SePoateșiAltfel reprezintă un apel la responsabilitate și un act de implicare civică, subliniind angajamentul nostru în calitate de educatori și modelatori ai viitorului tinerilor. Scopul nostru este de a oferi alternative sănătoase și constructive pentru dezvoltarea lor, iar prin această campanie evidențiem faptul că educația este o opțiune mai bună și mai demnă pentru tinerii noștri decât videochatul.

Ineditul acțiunii de comunicare stradală ne-a ajutat să atragem atenția asupra subiectului și să creștem gradul de conștientizare asupra acestor tactici agresive de promovare realizate de industria de videochat, în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Prin urmare, sperăm că această inițiativă va genera discuții în spațiul public și va conduce atât la o monitorizare mai riguroasă, la sancționarea acestor practici, cât și la interzicerea lor în proximitatea tinerilor”, a transmis, pe Facebook, Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB).

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost