Biserica Ortodoxă prăznuiește în 8 noiembrie Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă, scrie Ziarul Lumina. De asemenea, Biserica ne învaţă că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără de trupuri, care Îi slujesc lui Dumnezeu.
„Totodată, Sfinţii Îngeri sunt prieteni şi ocrotitori ai noştri. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, înzestraţi fiind de Creator cu nenumărate daruri şi cu înţelepciune. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor. „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi ameţit de mândrie n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer”, notează sursa citată.
Cel care a condus lupta cu balaurul a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi.
„Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războiau şi balaurul, şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost alungat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce înşală toată lumea, şi aruncat a fost pe pământ, şi îngerii lui au fost alungaţi cu el” (Apocalipsa 12, 7-9). În limba evreiască, Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”.
Potrivit sursei citate, în 8 noiembrie îl serbăm şi pe Arhanghelul Gavriil, cel care a făcut multe binefaceri neamului omenesc, descrise nouă atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. El a fost acela care i-a arătat lui Daniel înţelesul celor 70 de săptămâni până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el le-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.
Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica miercuri, de Sfinţii Mihail şi Gavriil, notează Agerpres. Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 826.317 bărbaţi şi 634.195 de femei.
Astfel, 369.155 de români poartă numele Mihai, în timp ce 324.983 de români se numesc Gabriel. La femei, cele mai multe poartă numele Mihaela – 367.678 şi Gabriela – 255.055 de persoane.
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024