Miercuri, 1 noiembrie, de Ziua radioului național, se împlinesc 95 de ani de când a fost inaugurat postul naţional de radio, cu apelul „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti, România”.
Primele cuvinte în eter au fost rostite de profesorul Dragomir Hurmuzescu, promotorul radiofoniei româneşti, acesta fiind urmat de un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit „Un suflet nou”.
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a vorbit, într-un interviu pentru Radio România Actualități, despre rolul radioului în formarea națiunii române moderne.
„Lumea modernă din secolul 19 a reușit să coaguleze spiritele și chiar să formeze națiuni în toată Europa, datorită şcolii, în primul rând, care s-a generalizat la noi în 1864, când s-a introdus învățământul obligatoriu de patru ani și gratuit ca şi datorită presei. Aceste două elemente fundamentale, instituții, au reușit să coaguleze lumea prin comunicare. Când a apărut radioul, la zece ani de la Marea Unire, lucrurile erau pregătite, fiindcă obosiseră cumva și presa și școala să tot răspândească știri bune, și a venit radioul ca să completeze acest lucru. Şi radioul a reușit, în cei aproape 100 de ani trecuți, să unească spiritele și să le atragă.
Omul e o ființă curioasă, dorește să știe. Radioul a răspândit nu doar știri, cum crede lumea, ci și cunoștințe. La nașterea Radioului din România trebuie să spun că a contribuit și lumea oamenilor de știință – și prin aceasta, firește, și Academia Română. De aceea sunt extrem de emoționat să constat că în anii trecuți de atunci, mereu, Academia Română a fost alături de Radio și mereu din cadrul Academiei Române oameni importanți, serioși, au avut roluri în cadrul radioului. Pentru mine, Radioul este mai mult decât o instituție, e o emblemă a acestui popor și a acestui stat. Și ceea ce a reușit să construiască Radioul public în această 100 de ani aproape trecută e așa de greu de evaluat, încât poate ne-ar mai trebui încă 100 de ani să putem fi obiectivi și să putem enumera toate binefacerile pe care le-a adus, și în România, Radioul”, a explicat acad. Ioan Aurel Pop.
Potrivit acestuia, radioul a transmis modelul de limbă literară absolut necesară pentru comunicare.
„Unii cred că dacă vorbim de limba literară ne dezicem de graiuri și de dialecte. Nu!, ele au frumusețea lor, dar limba literară, în cazul unui popor care construiește o civilizație e foarte importantă pentru comunicare. În al doilea rând, radioul a făcut cultură generală pentru români. În copilăria mea, duminică dimineața era un ritual să ascult poveștile pentru copii, dar nu numai atât; seara, după ce am mai crescut ascultam teatrul radiofonic pentru maturi. Toate piesele dramaturgiei românești și universale – repet, mai ales universale – le-am învățat de la radio, care era o școală.
Părinții mei erau impresionați de tot acest lucru și câteodată trebuia să opteze între dramaturgia citită și dramaturgia ascultată la radio. Și mereu îmi spuneau: „Ascultă la radio, pentru că aceștia sunt niște actori mari” – și arta se dubla cumva: pe lângă dramaturgia creată de autor, de dramaturg, aici venea și arta interpretativă.
Pe urmă erau conferințele de la radio, scoase din fonoteca de aur. Puteam auzi vocile lui Nicolae Iorga, George Călinescu, Nicolae Titulescu… – mari savanți, membri ai Academiei Române, și simțeai așa, cumva, că erai contemporan cu ei; că, chiar dacă erau într-o altă lume duși, spiritele lor erau cu noi. Radioul a făcut educație”, a spus Ioan Aurel Pop.
Radioul ne ajută să fim obiectivi, să fim noi înșine, să le transmitem copiilor și nepoților ceea ce se cuvine.
„Eu nu știu cât va mai dura în istorie radioul, pentru că, vedeți, orice lucru are un început și sfârșit în lumea noastră omenească. Tiparul a apărut pe la 1450 și s-ar putea să fie acum într-o perioadă de declin, fiindcă nimeni nu mai culege, nu mai avem zețari, nu mai avem … corectori, ne corectează computerul ceea ce trimitem la tipar și tiparul nu mai e clasic. Am dat exemplul cărții. Păstrând proporțiile, vedem și evoluția radioului care apărea la noi în țară, născut fiind între primele din lume, fără un prea mare decalaj.
Apărea în 1928 și eu nădăjduiesc să rămână mereu ca o formă de comunicare și chiar dacă celelalte forme se vor înmulți și oamenii vor căuta mai mult online, pe facebook, în alte părți, sper ca radioul să rămână un reper și să nu devină, cum se întâmplă cu multe lucruri omenești, un muzeu. Vedeți că bibliotecile se vor transforma mai mult în muzee ale cărții, pentru că tot mai puțini oameni se duc să citească o carte la bibliotecă ori s-o împrumute. Nu e cazul specialiștilor,desigur, căci o lucrare de la 1400 care e în manuscris sau una de la 1500 care e tipărită și poate să fie exemplar unic, nu se găsește pe Google; deci trebuie să mergi s-o vezi în bibliotecă.
Și la radio e la fel! Radioul are zestrea lui. Radio România, lucruri unice, are o arhivă a lui, păstrează în fonotecă vocile unor oameni pe care altminteri nu-i putem cunoaște. Le citim biografia, dar uneori par toate astea literă moartă, pe când auzindu-i rostind la radio, adevăruri deosebite, parcă învie în fața noastră. Eu sper ca radioul să rămână mereu un asemenea reper și pentru noi și pentru cei care vor veni după noi”, a spus președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Parlamentul României a decis, la 24 decembrie 2019, prin adoptarea Legii nr. 255/2019, instituirea zilei de 1 noiembrie ca Zi Naţională a Radioului.
Câteva repere cronologice din istoria radioului național:
La 1 noiembrie 1928 se difuza prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, aşa cum era denumit serviciul public de radiodifuziune în actul oficial de constituire.
Prima emisie de teatru radiofonic a avut loc la 18 februarie 1929, când s-a transmis, în direct, piesa într-un act “Ce ştia satul” de V. Al. Jean, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional Maria Filotti şi Romald Bulfinski.
Tot în 1929 vor fi transmise: „Ora copiilor” – prima emisiune pentru copii (12 ianuarie) Prima transmisiune directă de la Opera Română cu „Aida” de Giuseppe Verdi (14 aprilie) Prima transmisiunea în direct de la Ateneul Român (28 octombrie)
La 15 ianuarie 1934 este dat în folosinţă postul naţional „Radio România” din localitatea Bod, la 11 km de Braşov, cu un emiţător provizoriu de 20 kw şi lungime de undă de 1.875 metri. După 2 ani, emiţătorul este înlocuit cu unul de 150 kw, pus la dispoziţie de firma Marconi.
Curând, programele radio s-au diversificat. Începeau dimineaţa cu un cântec, continuau cu „ştiri de presă”, cu „ora de gimnastică”, cu un concert matinal, cu sfaturi pentru gospodine şi „timpul probabil”.
Oamenii puteau asculta zilnic programe muzicale, conferinţe, radiojurnale, piese de teatru, reportaje, „Ora copiilor”, a „naţiunii”, a „satelor”.
La microfonul radioului, în data de 20 februarie 1937, s-a lansat cântăreaţa de muzică populară Maria Tănase.
Conform „Programului de dezvoltare a reţelei naţionale de radiodifuziune”, aprobat de Consiliul de Miniştri în martie 1933, Radiodifuziunea începe planificarea unei reţele de posturi regionale, primul fiind cel de la Chişinău, care-şi începe emisia la 8 octombrie 1939.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024