ANI DE LIBERTATE. Poetul Radu Gyr, evocat la Liceul „Jean Monnet” din Capitală ( Revista ROST, număr de colecție din aprilie 2006)

Dacă acum am ajuns să ne temem să rostim numele poetului Radu Gyr sau să-i recităm poeziile, lucrurile stăteau diferit în urmă cu 15-20 de ani, când România se mai bucura încă de ani de libertate.

Nu mai departe de 2006, poetul Radu Gyr era evocat la Liceul „Jean Monet” din Capitală, în cadrul programului „Restituirea Patrimoniului Cultural”, derulat de Biblioteca Metropolitană- filiala „Ioan Slavici” în colaborare cu Asociația Rost.

Evenimentul a avut loc în ziua de 23 martie 2006, la Amfiteatrul Liceului „Jean Monnet“ din București, unde a avut loc, după cum se menționează într-un articol din  numărul 38 al Revistei Rost, o „emoționantă evocare a celui mai mare poet al temnițelor comuniste: Radu Gyr.”

La eveniment a fost prezentă doamna Simona Popa, fiica poetului Radu Gyr.

La final, Claudiu Târziu a explicat importanța programului „Restituirea Patrimoniului Cultural”, care transpune într-o altă formulã- a întrunirilor directe cu publicul- programul Revistei ROST.

„Programul nostru este o pledoarie pentru omul autentic, acela care este în stare să-și depășească nevoile primare și să se preocupe și de cele spirituale, sufletești. Omul autentic este opusul omului recent. În acest exercițiu de întoarcere spre noi înșine, la care îi îndemnăm pe toți cititorii și auditorii noștri, avem ca repere personalitățile-model ale culturii și ale istoriei naționale“, a afirmat Claudiu Târziu.

Radu Gyr a intrat abia acum, după 16 ani de la evenimentele din decembrie 1989, în manualele școlare, alături de alți mari creatori și mucenici ai închisorilor comuniste: Nichifor Crainic și Vasile Voiculescu.

Încet-încet, uitarea se va ridica și de pe alte nume ale generației interbelice, la care ne raportăm. După cum cititorii noștri știu, Revista ROST își face o datorie de onoare de a închina fiecare număr unei personalități exemplare. La fel am procedat în cazul lui Radu Gyr, căruia i-am dedicat nr. 14-15 din aprilie-mai 2004. Până acum, prin programul „Restituirea Patrimoniului Cultural“, Asociația ROST și Biblioteca Metropolitană i-a evocat pe Vasile Voiculescu, Petre Țuțea și Radu Gyr.

Revista Rost, numărul 38 din aprilie 2006 este disponibilă aici.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost