Chișinău: Decizii IMPORTANTE la ședința de lucru a Sinodului Mitropoliei Basarabiei

Miercuri, 15 noiembrie 2023, la Chișinău, a avut loc o ședință de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei.

Ședința a fost prezidată de ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a anunțat Mitropolia Basarabiei.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, au fost abordate o serie de teme relevante privind misiunea ecleziastică, și au fost luate decizii importante cu privire la activitatea eparhiilor românești din Basarabia.

Principalele subiecte discutate au inclus:

  • Cuvânt de bun venit și deschiderea lucrărilor: Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a deschis ședința cu un cuvânt de bun venit și a introdus ordinea de zi.
  • Evaluarea activităților din anul 2023: Fiecare ierarh a prezentat evaluări ale activităților din eparhii, evidențiind aspectele pastorale și misionare.
  • Alocarea fondurilor pentru eparhii: S-au propus modalități de distribuire a sumei de 2.000.000 de euro alocate pentru sprijinirea activităților din fiecare eparhie.
  • An Centenar pentru Mitropolia Basarabiei și Patriarhia Română: A fost asumată ideea de a dedica anul 2025 drept An Centenar al Mitropoliei Basarabiei și Centenar al Patriarhiei Române.
  • Situația parohiilor care se află sub autoritatea Arhiepiscopiei Chișinăului: Discuții extinse au avut loc pe tema reglementării situației canonice a parohiilor din eparhia Bălți.
  • Proclamarea canonizărilor din anul 2025: Desemnarea responsabililor pentru festivitățile prilejuite de proclamarea canonizării preotului martir Alexandru Baltaga și protosinghelul Ieraclie Flocea în anul 2025, cu prilejul Centenarului Mitropoliei Basarabiei și al Patriarhiei Române;
  • Situația parohiilor din Republica Moldova: Analiza a cuprins și aderarea parohiilor din structura rusă la Mitropolia Basarabiei.
  • Situația din Ucraina și înregistrarea cultului Bisericii Ortodoxe Române: O prezentare a situației din Ucraina și demersurile pentru înregistrarea cultului „Biserica Ortodoxă Română”.
  • Programe de formare continuă: Propuneri pentru organizarea cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale în cler și pregătire continuă.
  • Disciplina clerului: Dezbateri privind disciplina clerului în cadrul Mitropoliei Basarabiei.
  • Diverse: Subiecte diverse au completat agenda discuțiilor.

„În cadrul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Veniamin a prezentat un raport impresionant privind activitățile din Eparhia Basarabiei de Sud, incluzând 30 de șantiere de construcție și reparație a lăcașurilor de cult. Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a prezentat un plan de activitate ce vizează construcția catedralei episcopale din Bălți și alte proiecte culturale, pastorale și misionare importante”, se menționează în comunicatul de presă.

 

 

În a doua parte a ședinței, Părintele Arhidiacon Maxim Sturza, Consilier mitropolitan pentru Relațiile cu Instituțiile Statului, a adus la cunoștință proiectele  inițiate și desfășurate de Arhiepiscopia Chișinăului, care vor fi implementate sau finalizate anul viitor, incluzând:

  • Construcția unei catedrale mitropolitane în centrul municipiului Chișinău;
  • Construcția unui centru social în municipiul Chișinău pentru persoanele vârstnice sau care provin din medii defavorizate. Acest centru va oferi adăpost, hrană, asistență medicală și duhovnicească, reprezentând un angajament profund față de comunitatea noastră;
  • Lansarea unui post de televiziune și de radio ale Mitropoliei Basarabiei în colaborare cu centrul de presă Basilica, agenția de știri a Patriarhiei Române;
  • Alocarea resurselor financiare necesare finalizării lucrărilor de construcție și înfrumusețare ale Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Buiucani, care va trece în gestionarea directă a Mitropoliei Basarabiei.

Spre sfârșitul ședinței, secretar de Stat Ciprian Vasile Olinici, conducătorul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României,  s-a alăturat discuțiilor, pe marginea proceselor și evoluțiilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova.

De asemenea, la Reședința Mitropolitană din Chișinău a sosit încă o delegație de la București, formată din Părintele Arhidiacon Gheorghe-Cristian Popa, director general al televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV, și Părintele Teodor Gradinaciuc, Directorul Radio Trinitas.

Această reuniune a reprezentat o etapă importantă în consolidarea și planificarea viitoare a activităților Mitropoliei Basarabiei în slujba clericilor și credincioșilor și a comunității ortodoxe din Basarabia în ansamblu, se precizează în comunicatul de presă.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost