Deținuții de la Penitenciarul de maximă siguranță Aiud, care își continuă studiile și care se încadrează în noile criterii privind acordarea burselor de merit, vor beneficia de acest tip de bursă din partea Ministerului Educației, anunță Alba24.ro.
Potrivit sursei citate, în total, la închisoarea din Aiud, în luna septembrie au început cursurile 78 de deținuți. Dintre cei 78 care fac școală, aproape 20 de deținuți vor primi burse de merit, în valoare de 450 de lei pe lună.
Cursurile școlare la Penitenciarul Aiud sunt organizate în colaborare cu Școala Gimnazială „Axente Sever” din Aiud pentru elevii deținuți care vor să participe la cursurile claselor I-VIII și cu Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza”, Ciumbrud, pentru școala profesională anii I – IV.
Știri pe același subiect:
- Slujbe de pomenire pentru eroii Revoluției din decembrie 1989 - 15 decembrie 2025
- Parlamentul European se reunește la Strasbourg, în ultima sesiune plenară din 2025: apărarea, agricultura și mediul, în prim-plan - 14 decembrie 2025
- Claudiu Târziu: România a intrat sub un asediu ideologic fără precedent. Păstrarea identității este o bătălie existențială - 13 decembrie 2025
