Senatorul Claudiu Târziu a reacționat în termeni duri la declarația lui Tanczos Barna privind arborarea steagului secuiesc în România, spunând că așa-zisul Ținut Secuiesc nu există.
Intervenția liderului AUR, Claudiu Târziu, a avut loc în contextul în care senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, luni, în Parlament, că „steagul Ţinutului Secuiesc, simbol al Ţinutului Secuiesc din România, va fi arborat în continuare în condiţiile legii de către această comunitate”.
„V-aș ruga, domnule președinte de ședință, să nu mai permiteți ca cineva, oricine ar fi el, să-și permită de la tribuna Senatului, să susțină că în statul national și unitar român există un ținut denumit secuiesc.
Nu există niciun Ținut Secuiesc, există doar niște extremiști de origine maghiară care întrețin o atmosferă ostilă statului român, inclusiv prin arborarea unui steag al așa-zisului ținut.
O dovadă că nu respectă legea este că al nostru coleg, deputatul Dan Tanasă a câștigat peste 250 de procese, care au vizat luarea acelor drapele de pe clădirile oficiale, care sunt ținute de administratori sau de puternici ai zilei provenind din UDMR”, a declarat liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Un comentariu la „Senatorul Claudiu Târziu, de la tribuna Parlamentului României: NU există niciun Ținut Secuiesc. Există doar niște extremiști de origine maghiară care întrețin o atmosferă ostilă statului român”
Comentariile sunt închise.