Guvernul mondial unic, o teorie ce părea desprinsă din zona conspirației, prinde deja contur, asupra țărilor existând presiuni pentru dezvoltarea modedelor digitale bancare centrale, ceea ce va permite controlul populației la nivel global.
Țările trebuie să meargă înainte cu dezvoltarea CBDC, pentru a evita să rămână în urmă, a subliniat, săptămâna trecută, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva.
„Am putea fi într-un moment în care sectorul public are nevoie să i se ofere mai multe indicaţii. Nu excludere, nu perturbare, ci să acţionăm ca un catalizator, să asigurăm eficienţa şi siguranţa şi să contracarăm fragmentarea”, a declarat, într-un discurs rostit la Singapore, Kristalina Georgieva, notează Agerpres.
Declaraţiile au fost făcute în contextul în care FMI a publicat primul capitol al „Manualului virtual” privind monedele digitale bancare centrale, document destinat să ghideze țările pentru implementarea CBDC.
Susținătorii CBDC spun că aceste monede digitale „vor moderniza plăţile cu noi funcţionalităţi şi vor furniza o alternativă la numerarul fizic, a cărui utilizare este în declin continuu”.
„În condiţiile în care tehnologia avansează atât de rapid, ţările trebuie să meargă acum înainte cu dezvoltarea CDBC, pentru a evita să rămână în urmă. (…) Lumea se schimbă mai rapid decât cei mai mulţi îşi imaginează”, a spus apreciat Kristalina Georgieva.
Potrivit sursei citate, CBDC este o monedă digitală controlată de banca centrală, în timp ce criptomonedele sunt aproape întotdeauna descentralizate. Băncile centrale din întreaga lume analizează lansarea monedelor digitale bancare centrale CBDC. 11 state, inclusiv din Caraibe şi Nigeria, au lansat deja CBDC. Alte aproximativ 120 explorează posibilitatea lansării, deşi progresele şi abordările diferă foarte mult, iar câteva chiar au abandonat ideea.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024