Deputații, convocați de urgență. Trei proiecte de lege privind AUTONOMIA, pe agenda ședinței de joi, 28 decembrie

Pe final de an, deputații sunt convocați să dezbată, joi, 28 decembrie, trei proiecte referitoare la autonomia maghiarilor.

„Ședinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc miercuri, 27 decembrie, începând cu ora 12.00, în format hibrid, în vederea convocării unei şedinţe a Camerei Deputaţilor joi, 28 decembrie (în format hibrid) pentru dezbaterea celor trei proiecte referitoare la autonomie (BPI 968, BPI 969 şi BPI 970)”, potrivit unui anunț postat pe site-ul Camerei Deputaților.

Este vorba despre proiecte referitoare la autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc (BPI 968), la Statutul autonomiei culturale a comunității maghiare din România (BPI 969) și la Lege cadru privind autonomia culturală a comunităților naționale (BPI 970), a anunțat, pe Facebook, av. Elena Radu.

Potrivit agenției MTI, cele trei proiecte de lege privind autonomia au fost initiate de Zoltán Zakariás, deputat UDMR, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT).

Unul este proiectul de lege-cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale, iar celălalt este statutul de autonomie culturală a comunităţii naţionale maghiare. Aceste proiecte de legi au fost elaborate în cadrul atelierelor de lucru ale Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT).

Cea de-a treia iniţiativă legislativă este Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS).

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost