Ministerul Educației cere școlilor să permită accesul specialiștilor din cadrul Institutului National de Sănătate Publică și Direcțiilor de Sănătate Publică Județene, pentru organizarea de întâlniri cu părinții și cadrele didactice, pe tema vaccinării copiilor, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.
„Unitățile de învățământ vor permite accesul specialiștilor din cadrul Institutului National de Sănătate Publică și Direcțiilor de Sănătate Publică Județene și a Municipiului București în vederea:
Facilitării distribuirii de materiale informative care demonstrează beneficiile vaccinării împotriva rujeolei, rubeolei și a infecției urliene (oreionul), precum și a riscurilor generate de lipsa vaccinării;
Organizării de întâlniri cu părinții și cadrele didactice, în cadrul cărora specialiștii mai sus menționați vor prezenta beneficiile vaccinării și rolul vaccinurilor în prevenirea răspândirii bolilor transmisibile, precum și măsurile ce pot fi luate de către unitățile de învățământ pentru prevenirea răspândirii acestor boli”, se precizează în adresa transmisă de Ministerul Educației.
Reamintim că, săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național , pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incomplete, după cum a relatat RostOnline.
- Prezidențiale 2024/ Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Românii își aleg noul președinte - 24 noiembrie 2024
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
Și despre riscurile vaccinării nu vor spune, doamna ministru?
De ce propaganda în scoli pt produse ale unei firme private care nu-si asuma nimic din ce poate distruge produsul sau?
A, nici ministerul, medicii, profesorii nu-si asuma?!
Presați profesorii sa facă o munca pt care nu au calificare, care se plătește penal. Propaganda, mai ales în școală e infractiune. Presați parintii/copiii sa-si asume toate riscurile deși nu au neapărat calificare medicala.
Iar vaccinul are efecte negative atât pe termen scutește, cât și lung și este ireversibil!