Atenție, părinți! Un nou personaj mizerabil invadează lumea copiilor: Skibidi Toilet

Lumea copiilor este luată cu asalt, începând de la jocuri video agresive, până la tot felul de personaje mizerabile, pe care în scurt timp le vedem că invadează rafturile magazinelor, sub formă de jocuri și jucării.

Un exemplu în acest sens este deja „celebrul” Huggy Wuggy, în legătură cu care am avertizat aici și aici.

Acum, un alt personaj absolut mizerabil- după cum îi este și numele- este promovat de un canal care are peste 30 de milioane de abonați în întreaga lume: Skibidi Toilet.

Despre acest personaj sinistru am aflat dintr-un articol publicat de Educație prin lectură și, după câteva căutări pe google, ne-am convins că ceea ce scrie acolo este teribil de adevărat.

Potrivit Wikipedia, „Skibidi Toilet” este creat de Alexey Gerasimov și promovat pe canalul de YouTube „DaFuq!?Boom!”.

Serialul urmărește un război fictiv între toalete cu cap uman și personaje umanoide cu dispozitive electronice pentru cap. Deși a fost lansat recent, în urmă cu mai puțin de un an, serialul a devenit viral, iar canalul a ajuns în scurt timp la peste 30 de milioane de abonați.

 

Și asta nu este totul!

Deși pare greu, există deja jucării cu acest personaj ele fiind recomandate copiilor cu vârstă de peste 3 ani! Aceste jucării se comercializează deja și la noi în țară.

Lăsăm mai jos și un video cu Skibidi Toilet, nu pentru a promova aceast serial, ci pentru ca avertismentul privind riscul expunerii copiilor la asemenea mizerie să fie mai puternic.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost