La finalul anului trecut, Guvernul Ciolacu a înființat de urgență Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare (ARCTIS).
Guvernul a aprobat OUG 124/2023 privind derularea operaţiunilor de cooperare tehnologică şi industrială în domeniile apărării şi securităţii și înființarea ARCTIS în ședința din 29 decembrie 2023.
Atunci, la finalul ședinței de guvern, purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin, nu a anunțat nimic pe această temă.
În schimb, ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, a salutat pe Facebook apariția acestei legi, despre care a susținut că „răspunde cerințelor europene”.
„Industria de apărare are o nouă lege a cooperării tehnologice și industriale. O lege care va permite definirea mai clară a interesului esențial al României și a proiectelor importante care vor fi realizate în domeniul industriei de apărare cu capital de stat sau privat.
Legea din 2002 nu a avut efectele pe care ni le-am dorit, fiind puține exemple de produse noi realizate cu transfer de tehnologie pe standard NATO. De aceea, noua lege simplifică procedurile, clarifică responsabilitățile și obligă la cooperare interinstituțională, achiziția făcându-se simultan cu semnarea acordului de cooperare tehnologică și industrială.
Oficiul de Compensare pentru Tehnică Specială se va transforma în Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare și va primi atribuții noi. Îmi doresc ca să putem realiza analize cost-beneficiu premergătoare deciziilor de transfer tehnologic, dar și o monitorizare a progresului proiectelor cu acțiuni de corecție în timp real.
Noua lege aprobată ieri în sedința de guvern sub forma Ordonanței de Urgență, răspunde cerințelor europene stabilind interesul esențial în conformitate cu art. 346 din TFUE”, a transmis, pe Facebook, în 29 decembrie 2023, ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea.
Cine va conduce ARCTIS
Potrivit OUG 124/2003, ARCTIS va funcționa în subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului și va avea ca obiect ca obiect gestionarea operaţiunilor de cooperare tehnologică şi industrială în domeniile apărării şi securităţii rezultate prin punerea în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Conducerea ARCTIS este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, şi de un vicepreşedinte numit prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
Numărul de posturi este de maximum 50, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele.
Stabilirea domeniului şi a funcţiilor critice necesare pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate ale României
Art.4
(1) Etapa premergătoare procesului de analiză a necesităţii impunerii obligaţiei de cooperare tehnologică şi industrială constă în analiza şi aprobarea CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării-n.red) privind planurile/concepţiile de înzestrare ale FSNA (Forțele Sistemului Național de Apărare-n.red).
(2) Pentru planurile de înzestrare/concepţiile de înzestrare prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă, împreună cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ARCTIS şi instituţiile din cadrul FSNA, analizează dacă se impun măsuri pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate naţională ale României prin derularea de operaţiuni de cooperare tehnologică şi industrială, cu invocarea art. 346 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), şi formulează propuneri în acest sens.
(3) Procesul de analiză prevăzut la alin. (2) va avea în vedere protejarea intereselor esenţiale de securitate şi asigurarea securităţii aprovizionării, prin constituirea pe teritoriul naţional de capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru dotarea structurii de forţe pe timp de pace şi menţinerea în stare operaţională a echipamentelor achiziţionate, cât şi fabricarea/cercetarea-dezvoltarea de noi echipamente care să contribuie la multiplicarea capabilităţilor militare în situaţii de criză sau război.
(4) Propunerile de operaţiuni de cooperare tehnologică şi industrială vor fi supuse aprobării CSAT în vederea introducerii în cadrul documentaţiei de atribuire a unor cerinţe necesare pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate ale României; propunerile de operaţiuni de cooperare tehnologică şi industrială se vor înainta inclusiv în cazul contractelor atribuite de un guvern unui alt guvern, cu invocarea art. 346 din TFUE.
(5) Analiza prevăzută la alin. (2) se efectuează pentru contractele de achiziţie publică a căror valoare estimată depăşeşte pragul valoric reprezentând echivalentul a 10 milioane de euro fără TVA. Sunt exceptate de la procesul de analiză contractele atribuite în baza unor proceduri derulate de către agenţii/structuri din cadrul NATO sau al Uniunii Europene, achiziţiile efectuate în comun cu alte state, precum şi contractele atribuite altui guvern pentru bunurile transferate din proprietatea acestuia.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024