Protestele se extind în Belgia! Sute de fermieri au blocat mai multe autostrăzi și au pornit cu tractoarele spre Bruxelles

După România, Germania, Franța și Polonia, protestele agricultorilor încep și în Belgia, sute de fermieri ieșind pe străzi, duminică, în semn de protest față de politicile europene restrictive și față de veniturile mici.

Duminică au fost blocaje pe mai multe drumuri importante, inclusiv autostrăzile E19, E42 și E411, la Namur, anunță Ziarul de Belgia, publicație în limba română.

Un convoi de tractoare a blocat autostrada E19 de la Nivelles la Bruxelles, potrivit site-ului Inforoutes al Poliției Federale. Fermierii din Picardia valonă, regiunea de vest a provinciei Hainaut, au ajuns duminică seara pe centura Bruxellesului, provocând perturbări majore în trafic, potrivit Poliției federale și a Centrului flamand pentru trafic.

Potrivit sursei citate, agricultorii valoni vin spre Bruxelles cu sute de tractoare. Dar s-a protestat și la Turnhout.

La Namur, aproximativ 400 de tractoare blocau, duminică seară, E411 și E42 la intersecția Daussoulx. Fermierii avertizează că vor sta acolo până luni. Mai multe secțiuni ale E411 spre Bruxelles și Luxemburg și E42 către Liège și Mons sunt închise. În provincia Luxemburg, un convoi de tractoare este prezent pe N4 spre Namur la marcajul kilometric 141, ceea ce provoacă un blocaj pe drumul național.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost