ULTIMA ORĂ! Ministerul Educației cere inspectoratelor școlare evidența copiilor retrași de la școală și sesizarea organelor de cercetare

Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare o adresă prin care este solicitată evidența copiilor retrași de la școală, anunță EduPedu.

Totodată, Ministerul Educației solicită Inspectoratelor Școlare să ia măsuri pentru informarea părinţilor cu privire la obligaţiile pe care le au pentru asigurarea dreptului de educaţie şi să colaboreze cu autorităţile locale pentru a monitoriza modul în care este respectat dreptul la educaţie al copiilor.

Iată măsurile solicitate de Ministerul Educației:

„Având în vedere prevederile invocate mai sus precum și atribuțiile ce vă revin, vă solicităm să luați, la nivelul județului/Municipiului Bucuresti, următoarele măsuri:

  1. Informarea părinților, prin intermediul unităților de învățământ, cu privire la obligațiile care le revin pentru asigurarea dreptului la educație al copiilor;
  2. Identificarea cazurilor de retragere a elevilor de la cursurile învățământului obligatoriu;
  3. Informarea și colaborarea cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), filiala județeană/a Municipiului Bucuresti, pentru consiliere în vederea reînscrierii beneficiarilor primari în sistemul national de învățământ;
  4. Colaborarea cu autoritatea publică locală pentru a monitoriza modul în care este respectat dreptul la educație;
  5. Sesizarea organelor de cercetare pentru luarea tuturor măsurilor de intrare în legalitate;
  6. Informarea obligatorie a Ministerului Educației cu privire la aceste situații.”

Solicitarea Ministerului Educației vine în contextul în care doi părinți din Bihor, care și-au retras de la școală și au decis să-şi educe acasă toţi cei patru copii, au fost trimişi în judecată şi au primit câte 4 luni de închisoare, însă cu amânarea aplicării pedepsei, după cum a relatat Adevărul.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost