Florentina Satmari, unul dintre cei mai mari realizatori de televiziune, a murit, joi, 15 februarie 2024.
„Ne-a părăsit MĂMUCA. Florentina Satmari,unul dintre marii profesioniști ai Televiziunii Romane, cea care a format zeci și sute de artiști, dându-le aripi în lumea cântului! Cu mare durere în suflet vă spun: Drum lin către stele, Mămuca, odihnă în lumină, aplauze și flori”, a transmis, pe Facebook, cântăreaţa de muzică populară Matilda Pascal Cojocarița.
„Iarăși o zi tristă pentru mine, pentru familia mea si pentru foarte mulți interpreți de muzică populară și nu numai. A plecat dintre noi doamna Florentina Satmari, acest mare profesionist al Televiziunii Române. În emisiuni de mare profesionalism, cu o intuiție extraordinară,a dat aripi multor interpreți din toate zonele folclorice. Toți au devenit interpreți consacrați și iubiți de marele public.
Mă număr și eu printre acești interpreți și nu voi uita niciodată acest lucru, mă voi ruga bunului Dumnezeu să o odihnească în pace și liniște! Sunt doar două luni de când ne-am întâlnit și ne-am bucurat împreună la ziua soțului meu, Bebe Mihu. Viața este așa de scurtă,ea este formată doar din trăiri și amintiri! Să încercăm să le facem frumoase!”, a scris, pe Facebook, Maria Dragomiroiu.
Potrivit site-ului TVR, Florentina Satmari a fost absolventă a Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” – secţia canto clasic, Florentina Satmari şi-a început drumul în lumea Televiziunii Române în anul 1972, la Redacţia Formaţii Muzicale, în calitate de corist. Pe parcursul carierei sale, Florentina Satmari a fost asistent artistic şi redactor în Televiziunea Română. În timp, la sugestia şi sub îndrumarea lui Tudor Vornicu, a ajuns să producă cele mai îndrăgite programe de muzică populară românească.
Televiziunii Române i-a dedicat mai bine de trei decenii adăugând prin programele realizate încă o pagină valoroasă în Arhiva de Aur a TVR, prin profesionalism şi autenticitatea emisiunilor de folclor dar şi a numeroaselor tinere talente descoperite.
Florentina Satmari a realizat împreună cu Paul Urmuzescu producţii precum „De la Allhambra la Tănase”, emisiuni despre creaţiile marilor compozitori, s-a implicat în organizarea Festivalurilor „Crizantema de Aur” de la Târgovişte şi „Maria Tănase” de la Craiova, precum şi filme cu mari interpreţi de muzică populară: „Roata vieţii” cu Maria Dragomiroiu, „Hai neică prin Teleorman” cu Floarea Calotă, „Omule, cântecul meu” cu Ion Dolănescu.
Deşi îndrăgostită de televiziune, Florentina Satmari nu a renunţat definitiv la cântat, urcând pe scene internaţionale, în turnee organizate în Europa şi Asia.
In memoriam, TVR FOLCLOR programează în această seară, 15 februarie 2024, de la ora 20.00, emisiunea „De drag şi voie bună”, realizată de Florentina Satmari.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024. Românii își aleg viitorul președinte. A început votul în diaspora - 22 noiembrie 2024