Prezent la CPAC, cea mai mare conferință a conservatorilor americani și din întreaga lume, organizată în aceste zile la Washington, Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a susținut un discurs în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului ICS (International Crisis Summit).
„Globalismul proiectează o așa-zisă „nouă normalitate”, în care vor dispărea diferențele culturale și, în general, orice diferențe dintre oameni; în care vor fi anulate drepturile legale și libertățile naturale; prin care planeta va fi condusă de un singur guvern, care va avea controlul absolut asupra popoarelor și persoanelor”, a avertizat Claudiu Târziu.
Redăm în continuare discursul său integral:
„Globalizarea și globalismul sunt adesea confundate. Dar vorbim despre două noțiuni extrem de diferite.
Globalizarea definește fenomenul de apropiere a celor mai îndepărtate locuri de pe pământ: prin comunicațiile instantanee, transfer de tehnologie, transporturile rapide, schimburile comerciale, circulația modelelor culturale etc.
Așadar, este un fenomen natural, căruia nu putem și nu trebuie să i ne opunem.
Globalismul este, însă, o ideologie, care se folosește de globalizare pentru a instaura un nou totalitarism, la nivelul întregii planete.
Globalismul este de esență marxistă și urmărește să instaureze o nouă ordine globală, după un calapod ideologic desenat de „corectitudinea politică”.
Globalismul proiectează o așa-zisă „nouă normalitate”, în care vor dispărea diferențele culturale și, în general, orice diferențe dintre oameni; în care vor fi anulate drepturile legale și libertățile naturale; prin care planeta va fi condusă de un singur guvern, care va avea controlul absolut asupra popoarelor și persoanelor.
Globalismul este, de fapt, o utopie. Iar utopiile sunt toate criminale. Pentru că aceia care cred în ele sunt gata să ucidă pentru a-și atinge scopul.
Iată de ce noi, conservatorii, respingem cu fermitate globalismul.
Adevărata normalitate, pe care noi o apărăm, este cea în care drepturile și libertățile naturale, precum și drepturile și libertățile constituționale, ne sunt garantate și respectate.
Pentru a da un exemplu în contextul evenimentului nostru de azi, dreptul la tratament medical adecvat, ca și dreptul la viață, nu se negociază! Sunt drepturi cu care ne naștem.
Între 2020 și 2022, globaliștii au făcut un experiment de supunere la nivel global. Au vrut să vadă cine li se va opune și cât de puternică este opoziția. Și au văzut: opoziția a aparținut oamenilor liberi. Și a fost puternică.
De aceea, globaliștii s-au retras strategic, deocamdată. Dar vor reveni în forță, dacă le vom permite.
Noi, oamenii liberi, trebuie să fim uniți și pregătiți pentru noile tentative ale globaliștilor de suprimare a libertății. Eficiența acestora este favorizată de factorul politic, dacă acesta este identificat corect.
Expresia integrală a libertății se regăsește în doctrina noastră conservatoare.
Lumea aceasta, bazată pe valori precum națiunea, credința, familia și libertatea, poate fi salvată numai de conservatori, patrioți și cei care au aceeași gândire și viziune.
Speranța noastră, a tuturor celor care credem în Dumnezeu, națiune, familie și libertate, este legată numai de unitatea noastră, a conservatorilor.
Din acest motiv mă aflu aici astăzi. Pentru a construi unitatea oamenilor liberi.
Le mulțumesc din inimă organizatorilor pentru invitația la această conferință și pentru că au făcut foarte plăcută vizita mea în SUA.
Vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați ascultat!
Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii. Dumnezeu să binecuvânteze România.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
Un comentariu la „Claudiu Târziu (AUR), discurs la Washington: Globalismul urmărește să instaureze o nouă ordine, în care drepturile și libertățile oamenilor să fie ANULATE”
Comentariile sunt închise.