Ucraina solicită Comisiei Europene să interzică protestele la frontieră

Oamenii de afaceri din Ucraina solicită Comisiei Europene să interzică protestele la graniță, reclamând faptul că fiecare zi de blocaj provocat de proteste la granița Polonia-Ucraina reduce volumul comerțului cu 70 de milioane de dolari, notează Agenția BucPress.

Solicitarea, transmisă de Asociația Businessului de Afaceri (ABE) prin intermediul unei scrisori deschise, vine în contextul în care fermierii polonezi protestează masiv împotriva importurilor de cereale și de produse alimentare din Ucraina.

„Dorim să reamintim colegilor polonezi despre necesitatea respectării Acordului dintre Ucraina și Republica Polonia de bună vecinătate, relațiile de prietenie și cooperare din 30.12.1992, în care părțile s-au angajat să dezvolte relații în spiritul prieteniei, cooperării, respectului și înțelegerii reciproce”, se menționează în scrisoarea deschisă.

În același timp, ABE se adresează instituțiilor europene, deoarece în prezent este dificil să fie găsite soluții în care situația va fi rezolvată în curând, cel puțin până nu se va crea un mijloc eficient la nivelul UE care să împiedice blocarea frontierei.

„Deoarece astfel de acțiuni aduc prejudicii intenționate nu doar economiei ucrainene, ci și celei europene, Asociația se adresează Comisiei Europene, guvernului Poloniei, cu rugămintea de a rezolva situația, de exemplu, prin adoptarea unei decizii de interzicere a grevelor la trecerile de frontieră, care sunt obiecte de infrastructură critică, sau orice altă decizie care ar ajuta să direcționeze aceste, și probleme similare, într-o direcție civilizată și de dialog, precum și să fie luate măsuri pentru a-i aduce la răspundere pe cei care comit acțiuni ilegale”, se precizează în comunicatul transmis de ABE.

Reamintim că organizațiile agricole  din ţările membre ale Grupului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia) împreună cu fermierii din Letonia și Lituania au protestat, joi, 22 februarie, împotriva politicii de mediu a UE și față de importurile de cereale din Ucraina, după cum a relatat RostOnline.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Ucraina solicită Comisiei Europene să interzică protestele la frontieră”

  1. Oamenii de afaceri din Ucraina solicită Comisiei Europene să interzică protestele la graniță? Ce tupeu au acesti khazari care nu fac parte din UE.

  2. Plecand de la simpla informatie site , adica ” Deoarece astfel de acțiuni aduc prejudicii intenționate nu doar economiei ucrainene, ci și celei europene, Asociația se adresează Comisiei Europene, guvernului Poloniei, cu rugămintea de a rezolva situația, de exemplu, prin adoptarea unei decizii de interzicere a grevelor la trecerile de frontieră, care sunt obiecte de infrastructură critică, sau orice altă decizie care ar ajuta să direcționeze aceste, și probleme similare, într-o direcție civilizată și de dialog, precum și să fie luate măsuri pentru a-i aduce la răspundere pe cei care comit acțiuni ilegale”, se precizează în comunicatul transmis de ABE. NE INTREBAM CA PROSTII , CE PREJUDICII ADUC ECONMIEI EUROPENE , ” TRANSFERUL ILICIT DE CEREALE SI ALTE PRODUSE ALIMENTARE ” fara acte conform reg.C.E care se aplica la altii producatori agricoli in speta pe terit.EC.Poate cua cu tertii ” asa zisi imporatorii europeni , iliciti ” care schimba ” acte vamale ” da , cu restul ” prostilor cinstiti , nu ” dar ” BANUL FACE OCHIUL DRACULUI ” si democratic , si comunist , si …… orice ar fi el , DOAR FUNCTIE POLITICA SA AIBA SI SA FIE DECIDENT CU GRUPUL LUI PARLAMENTAR .

Comentariile sunt închise.