VIDEO/ Părintele Pimen Vlad, cuvânt puternic despre EROII românilor: Dacă ne uităm în urmă, vedem un șir de mucenici. Se încearcă permanent să se arunce cu noroi în ei. Ne explică alții istoria noastră, încearcă să ne impună o altă istorie

Dacă ne uităm în urma noastră, vedem un șir de eroi și de mucenici, însă Istoria României nu prea se mai face în școli, încercându-se ca istoria noastră să fie acoperită, iar copiii să învețe să se rușineze cu neamul nostru, explică părintele Pimen Vlad, de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos.

Într-un cuvânt puternic despre neamul românesc, părintele Pimen Vlad vorbește despre Ștefan cel Mare, despre Mihai Viteazul și Ecaterina Teodoroiu, dar și despre Sfinții Închisoarilor.

„Sunt cărți scrise de cei care au trecut prin închisori, să vedeți la ce sfințenie au ajuns în închisori! Vedeți Valeriu Gafencu, care era numit Sfântul Închisorilor! Avea tuberculoză și a refuzat medicamentul ce îl putea vindeca, preferând în felul ăsta să salveze pe altul, iar el o murit.
Un alt gest asemănător a făcut Mircea Vulcănescu în închisoarea Jilava, care s-a întins pe jos în apă ca un camarad de închisoare să poate sta pe el pentru că era bolnav și nu mai putea sta în picioare, în felul ăsta trăgându-i-se lui moartea. Oameni sfinți care s-au jertfit, oameni care sunt ca o temelie a țării, sunt mucenici și sunt foarte mulți. Dar, se încearcă permanent să se arunce cu noroi în toți sfinții ăștia. Ne explică alții istoria noastră, încearcă să ne impună o altă istorie. Se încearcă să se pună câte o pată neagră pe fiecare ca să îi dăm deoparte, să-i uităm, să-i dăm în umbră. Nu, dragilor!”, spune părintele Pimen Vlad.

Îndemnul părintelui este să nu ne rușinăm niciodată că suntem români, dimpotrivă, să ne iubim țara și să ne mândrim cu ea.

După video, transcrierea podcastului, așa cum a fost realizată de Chilie Athonită.

De ce este necesar să ne învățăm istoria?

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși, tot de la cuibarul meu de aici, că-i destul de rece afară, e un pic de curent și am zis că mai bine evit pentru că dacă e să stau o jumătate de oră pe loc, cam îngheață. Nu-i zăpadă, dar e frig și rece și m-am gândit să filmez tot de aici, din chiliuța mea, din cămăruța mea.

Despre ce aș vrea să vorbim astăzi? Nu știu cum să încep, dar hai să facem un pic de istorie, pentru că am observat că în ultimul timp nu prea se mai face istoria României prin școală. Adică se tot taie din detalii și chiar îmi spunea cineva că se încearcă să se bage istoria altor popoare, a altor neamuri și nu prea văd cu ce ar ajuta pe copiii români să învețe istoria altor neamuri și să scoată din istoria noastră în școli. N-am văzut la alte popoare lucrul ăsta! Sunt atât de pregătiți copiii noștri și cunosc istoria atât de bine încât au ajuns la starea aceea, să înceapă să învețe istoria altor neamuri? Sau, poate, e alt scop aici în spate? Se încearcă să-și uite poporul român istoria și bineînțeles că încep cu generația tânără, cu copiii?

Spunea Iorga că ”Un popor care nu-și cunoaște istoria sau își uită istoria, riscă să repete greșelile istoriei”. Înțelegeți? De asta încercați, chiar dacă la școală nu se mai face îndeajuns, să căutați cărți mai vechi de istorie, nu ca cele care se scot acum cu tot felul cu influențe. Iorga a scris și se găsesc încă destule cărți în care putem vedea ce-i cu noi, românii. De ce se încearcă să ni se inoculeze că ar trebui să ne fie rușine că suntem români? Cam asta se încearcă tot timpul: că românii-s trădători, că românii nu știu cum, că românii sunt hoți… Cu timpul se încearcă să se impună lucrul ăsta, să ni se bage în cap lucrul ăsta: ”Băi, tu trebuie să ții capul plecat, că tu ești neam de hoți, de trădători, de nu știu ce!”. Adică se încearcă se lucrează să te convingă de lucrul ăsta.

Suntem pe aceste meleaguri de mii de ani

Hai să ne uităm oleacă în istoria noastră! Ce vechimea are istoria noastră? Deci, din toate popoarele din jurul nostru noi aici ne-am născut ca neam, fără să ne plimbăm pe nu știu unde, fără să fim popor migrator, să jefuim. Nu! Noi acolo ne-am născut! Toți din jurul nostru, cu care suntem în graniță, au fost popoare migratoare, popoare care au stat o bucată de timp într-un loc, după aia în alta parte, până s-au aciuat pe undeva. Dacă ne uităm, cam toți au atentat la bucățica noastră, dar noi ne-am văzut de treabă, am încercat să ne apărăm sărăciile și nevoia și neamul. Privind în urmă, după cum se vede noi ne tragem, cred, din popoarele de la Turnul Babel, când s-au amestecat limbile și s-au împrăștiat în toată lumea. Două-trei familii de acolo au ajuns și pe teritoriul nostru.

Despre Burebista și Decebal

Se găsesc permanent obiecte antice, chiar și de acum 4.000 de ani, anumite lucruri pe la săpături din astea, care dovedesc o vechime foarte mare. Da, dragilor! Burebista a domnit cu aproape o sută de ani înainte de Hristos. Burebista a trăit de prin anii 90 până la vreo 44 de ani înainte de Hristos, a unit toate triburile geto-dacice de pe teritoriul țării noastre și astfel a devenit o putere care era mult mai mare decât acum, mult mai extinsă decât e România acum. Era o putere!

Dar permanent erau și probleme la timpul acela. În afară de Imperiul Roman, erau triburile astea sălbatice din jurul Daciei, care atacau continuu și trebuiau să fie pregătiți să se apere. A reușit, se zice, să fie la o performanță foarte mare construind cetăți făcute bine, cu apărare, cu de toate. Și numai atâta, să ne gândim că Imperiul Român nu a reușit să treacă de noi! De câte ori a venit, o fost în frânt pe timpul lui Burebista, adică cumva trimis acasă așa, cu coada între picioare. După aceea, mai încoace, cine a devenit iar o legendă?… Decebal! Numele ”Decebal” înseamnă curajos, de neînvins, adică ajunsese să i se dea numele ăsta pentru cât de vrednic era. Dacia nu mai era atât de mare pe cât era pe timpul lui Decebal, mai pierduse din teritoriu, dar era mult mai bine pregătită militar. Romanii au avut multe înfrângeri.

Cucerirea unei părți din Dacia de romani și Columna lui Traian

Atacurile romane au fost respinse în mai multe rânduri. Când a venit Traian, Decebal avea până la 60.000 de soldați buni de luptă, iar Imperiul Roman a venit cu aproximativ 200.000 de soldați, adică vă dați seama, mult mai mulți. După multe lupte duse cu greu, Decebal a fost înfrânt și romanii au cucerit o parte din Dacia. O parte nu toată, că o rămas Dacia liberă. Bineînțeles interesul era mare pentru că se știa cât era de bogată Dacia. Se zice că ar fi dus vreo 150 de tone de aur romanii din Dacia și plus alte și alte comori de acolo. Pe lângă faptul că au sărbătorit nu știu câte zile după victorie, se pare că timp de un an de zile nimeni din Imperiul Roman nu a mai plătit niciun impozit. Vă dați seama ce au reușit ei să jefuiască din Dacia?

Vedem că după această victorie s-a sculptat în piatră Columna lui Traian, iar dacii nu au fost făcuți cu capul plecat, ci așa cum erau ei, puternici! Pentru romani a fost cea mai mare victorie, ați înțeles? Ei au cucerit o grămadă în lumea asta, dar nicăieri nu o săpat în piatră. Au făcut lucrul ăsta cu dacii pentru că pentru ei o fost cea mai mare victorie pe care a obținut-o Imperiul Roman. Ați înțeles ce însemna Dacia la timpul acela? Era o putere de care se temeau și romanii, de asta s-au luptat foarte mult ca să o supună, pentru că știau că e o putere care orișicând le poate sta împotrivă. Ați înțeles de unde ne tragem noi?

Despre Vlad Țepeș

Da, dragilor și după aia mergem mai departe cu istoria. În perioada următoare vreau doar să accentuez anumiți oameni. Cine a fost Vlad Țepeș? Și pe el încearcă ăștia să-l denigreze și spun tot felul de lucruri. În perioada aceea în toată Europa, toate țările practicau tragerea în țeapă. Asta era pedeapsa cu moartea la timpul acela, nu numai la el. La el doar s-a dus vestea că pe toți dușmanii care veneau, în special turcii care veneau la noi să ne cotropească, îi lua și-i trăgea în țeapă. În felul ăsta a băgat frica în toți care veneau cu gândul de a jefui țara. De aceea i s-a dus vestea!

După ce turcii au cucerit Constantinopolul, au venit cu peste 200.000 de soldați, iar Țepeș avea până în 20.000. Și atâta i-a chinuit pe turci! Nu i-a lăsat să treacă Dunărea, după aia pe traseu le-a ars totul în cale, a otrăvit fântânile și care intra în pădure să caute hrană, nu mai ieșea, erau pâlcuri de soldați ai lui Țepeș. Despre Vlad știm că de la 10 până la 20 de ani a fost luat ca prizonier, pentru ca așa era la timpul ăla, un voievod trebuia să-și dea copilul cel mai de suflet al lui, care urma la domnie, să stea la turci ca să-l aibă ca și garanție. Însă, la 20 de ani el a reușit să fugă de acolo, a reușit să scape și s-a întors să-și ia domnia. Cunoștea toate dialectele turcești și învățase toată tehnica lor de luptă, așa încât putea intra în oastea otomană îmbrăcată în turc, fără să-l cunoască nimeni.

Și așa a ajuns până la cortul sultanului. Când a văzut câte capcane avea Țepeș întinse în fața oștirii, de frică, sultanul întotdeauna dormea în alt cort, îmbrăcat în haine simple de soldat și cu haine lui de sultan îl îmbrăca pe un rob credincios de-a lui, care dormea în cortul lui. Vlad, se zice, că i-a tăiat capul aceluia, crezând că e sultanul și a doua zi, când a văzut Mahomed că a ajuns până în cortul lui, a lăsat toate baltă, a luat o serie de soldați ca pază, a fugit și nu s-a oprit până la Constantinopol. A lăsat doar oștirea acolo, care a continuat lupta. Ați văzut, deci, cine era Vlad Țepeș? Sultanul care cucerise cetatea Constantinopol a fugit din fața lui!

Vlad Țepeș moare trădat de vecini

Cum a murit Vlad Țepeș? Trădat de vecini! Se zică că și-a reluat domnia după ce fusese închis la unguri, dar nu mai avea oșteni. Însă, Ștefan cel Mare, care era văr cu Vlad Țepeș, i-a trimis oștenii cei mai pregătiți din garda lui, vreo 200 de oameni pe care să-i aibă de pază în jurul său. Regele ungar, i-a dat și el o oștire, dar era înțeles cu turcii, ca în momentul în care se întâlneau, oștirea ungară să se retragă. În felul ăsta, când s-au întâlnit cu oastea turcilor de 50.000, oastea ungară și-a luat traista și au fugit… A rămas Vlad Țepeș cu cei 200 de soldați hotărâți să nu dea înapoi și așa au luptat. Se zice că erau grămezi de turci morți în jurul lor, dar în cele din urmă au fost înfrânți. Deci, toți ăia 200 împreună cu Vlad, au murit apărând țara.

Ați înțeles ce oameni am avut? Dar întotdeauna vedem că au fost trădări de la vecini. Se tot spune că la noi au fost trădători, dar de fapt nu e adevărat, toți aveau legătură cu vecinii noștri care ne doreau ”binele” pentru că eram un popor care nu suporta jugul și nu se ducea la nimeni acasă să le facem rânduială. Ne apăram, cum se zice, bucățica noastră.

Ștefan cel Mare și Sfânt

Să vedem Ștefan cel Mare, ce-a făcut! Ștefan cel Mare și Sfânt, la început nu era băgat în seamă. Era un copil, un tânăr, dar a avut puterea de la Dumnezeu, prin rugăciune. Îl avea pe sfântul Daniel Sihastrul ca duhovnic și întotdeauna cu spovedanie și împărtășanie pleca la război. Turcii nu au mai putut trece de el, de fiecare dată au fost bătuți și trimiși acasă. Chiar dacă o dată a fost și el învins, și-a refăcut oștirea cu binecuvântarea duhovnicului și atunci a învins. Să ne gândim că oștirea lui varia, după cât putea atunci să adune, între 10.000 și 20.000 de oameni. Atât avea Ștefan cel Mare și turcii veneau cu 100.000, 150.000… veneau, cum se zice, câtă frunză, câtă iarbă și erau bătuți și trimiși acasă.

Mihai Viteazul

Mergem mai departe în istorie, la Mihai Viteazul. El intra în față în luptă, era puternic, un om 1,90 m! Aveau o secure cu două tăișuri și tăia și în dreapta și în stânga, făcea cărare. În luptă, pașa turc a căzut de pe pod și-a pierdut dinții. Mihai trecea prin ei fără frică, pentru că știa că-și apără țara. Cum a murit el? Din cauza acelorași vecini, a fost trădat și ucis!

Vedem că pe domnitorii ăștia buni, ca să-i biruiască, vecinii se foloseau de vicleșuguri. De ce a îngăduit Dumnezeu, doar El știe, dar pentru noi ăștia sunt mucenici, sunt martiri care au murit apărând țara. Nu au prigonit, nu au jefuit, nu au făcut nimic rău. Cum să ne fie rușine cu poporul român, cu neamul nostru? Cum să ne fie rușine să spunem că suntem români? Dacă ne uităm în urma noastră, vedem un șir de eroi, de mucenici.

Regina Maria – „mama românilor”

Mai încoace, ajungem la primul război mondial, când deja vecinii mușcau toți din țara noastră și am fost nevoiți să intrăm în război, să ne refacem țara. Am avut atunci o femeie vrednică, Regina Maria, care era ca o mamă pentru români. Am citit niște scrieri de-ale fiicei ei, maica Alexandra: ”Pe mama mea eu țin minte mai mult haine de soră de caritate decât de regină”. Adică, tot timpul era prin spitale îngrijind bolnavi. Se mai povestește la un moment dat că nu pleca niciun tren cu soldați pe front până nu ajungea ea în gară să-i salute. Se spune că la un moment dat, deși avea copilul, foarte bolnav, pe moarte, a lăsat copilul și a fugit repede în gară de unde urma să plece un tren cu soldați. A întârziat un pic, iar trenul deja pleca, dar când a ajuns cineva a strigat ”A venit regina!”.

Sutele de soldați care erau în trenul acela și care aveau toți câte o floare la bonetă, primită de la iubitele lor, de la surori, de la mame și când a trecut trenul prin dreptul reginei, toți au aruncat florile la picioarele ei. Povestește ea: ”Am izbucnit în plâns când am văzut dragostea lor. Eram acoperită cu flori. Florile pe care le primiseră ei, mi le-au aruncat mie”. Vedeți deci, cât era de iubită regina Maria! Mai povestește despre ea un lucru: odată era în spital și mergea de la un bolnav la altul și a ajuns la un bolnav care nu mai avea față. Avea ochii și nasul distruși de o explozie. Avea și buzele rănite, nici nu putea vorbi și când a ajuns la patul lui, cineva i-a șoptit la ureche că a venit regina.

Ea i-a luat mâna și el a strâns-o cu amândouă mâinile lui și îi șoptea ceva, iar regina și-a apropiat urechea să audă ce voia să spună. Știți ce i-a spus rănitul? ”Dumnezeu să-ți ajute să ajungi regina tuturor românilor!”. Adică să întregească toată România. Povestește regina ca mai stat câteva clipe și n-a mai rezistat, s-a smuls de acolo, a fugit și a izbucnit în plâns de emoție. Efectiv nu a mai rezistat din cauza acelui soldat care era pe moarte, care poate că în următoarele clipe a și murit. Zicea ea: ”Să primesc urarea asta, atât de mult m-a atins că am izbucnit în plâns și mi-am dat seama câtă dragoste au soldații și toată România pentru mine”. De asta Regina Maria era numită ”Mama românilor”, pentru că și-a iubit foarte mult țara.

Ecaterina Teodoroiu

Aș vrea sa mai spun despre o tânără, o copilă de care poate ați auzit. Noi am învățat la școală, dar acum nu știu dacă se mai predă la școală. Ecaterina Teodoroiu, o copilă, olteancă din Târgu Jiu. Când a început războiul mondial, era o copilă, s-a născut pe la 1894. Tatăl îi murise, iar din doi frați, abia ce s-au dus în război că a și murit unul dintre ei. După aia ea n-a mai putut să stea. O copilă, gândiți-vă, pe la 19 ani s-a dus voluntar pe front. Bineînțeles, atunci nu luptau femeile pe front ca militari, ca soldați și de aceea a fost dată să-i ajute pe răniți, pe bolnavii aduși de pe front, în cadrul Crucii Roșie din spitale. Făcuse și cursuri de medicină, se pricepe ea să ajute, era ca o asistentă.

A stat o perioadă acolo și când a văzut cum erau aduși soldații și situația care era pe front, s-a dus și a cerut să fie trimisă voluntar pe front. A fost refuzată, a întâlnit greutăți, dar n-a cedat, a ajuns până la un general ca să-i accepte cererea. Când i-a văzut văzut el insistența, a trimis-o tocmai în compania unde era fratele ei, Nicolae, care nu știu ce grad avea, dar conducea un pluton. S-a luptat, fratele ei s-o trimită înapoi, ea nu acceptat sub nicio formă. După un timp a murit și fratele ei pe front. Ea a continuat să lupte cot la cot cu soldații, a învățat să tragă, s-a antrenat. A fost luată prizonier de nemți. Se spune că la un moment dat, văzând ăia că-i femeie, doar unul o păzea și când au vrut s-o mute, ea s-a luptat cu soldatul și l-a împușcat.

Așa a reușit să salveze și alți prizonieri români de acolo și să fugă. Deci, era o femeie curajoasă, o copilă curajoasă, dar mai presus de toate își iubea țara. Spunea ea: ”Eu nu pot să stau nepăsătoare când văd că dușmanii rup din țara noastră!”. Ce curaj avea copila aceea! S-a dus pe front și a luptat și până a fost rănită și a ajuns la spital. A primit medalie de aur, una dintre cele mai mari decorații și nu numai atât. A primit și gradul de sublocotenent. A fost prima femeie care a deținut acest grad militar în cadrul armatei. A murit luptând pe front. Deci, ce exemple ne dau? Dacă o copilă ca asta și-a iubit țara și a luptat ca să avem noi România asta întreagă, iar nouă ne e rușine că suntem români.

Să ne iubim țara și să fim mândrii că suntem români

Dragilor, eu când spun că-s român, când discut cu străini, cu greci, cu alții, deja ridic fruntea, mi se umflă pieptul: ”Măi, sunt român!”. Și când încep să le vorbesc de România, așa se uită mirați la mine!… Chiar discutăm o dată cu un grec și când am început să-i spun de Țepeș, făcuse niște ochi mari: „Cum ați avut asemenea oameni în țară? Păi, Țepeș se aseamănă cu Leonida al nostru din Sparta. Cel care cu 300 de oameni a luptat cu perșii. Da! Avem oameni, cum se zice, cu care ne mândrim. Asta se încearcă să se acopere, istoria asta!… Copiii să nu mai știe, iar ușor, ușor să li se bage altă istorie, care ne învață să ne fie rușine cu neamul nostru. Niciodată!…

Sfinții închisorilor

Și după aia, mai târziu… După ce a venit comunismul, câți sfinți a dat România în închisorile din România? Vedeți Piteștiul, Jilava și atâtea și atâtea, Târgu-Ocna și atâtea închisori unde au fost mii și mii, cei mai buni fii ai României. Intelectuali, copii buni, erau cei mai pregătiți, cei mai morali, cei mai credincioși, așa au ajuns la sfințenie. Sunt cărți scrise de cei care au trecut prin închisori, să vedeți la ce sfințenie au ajuns în închisori!… Vedeți Valeriu Gafencu, care era numit Sfântul Închisorilor! Avea tuberculoză și a refuzat medicamentul ce îl putea vindeca, preferând în felul ăsta să salveze pe altul, iar el o murit.

Un alt gest asemănător a făcut Mircea Vulcănescu în închisoarea Jilava, care s-a întins pe jos în apă ca un camarad de închisoare să poate sta pe el pentru că era bolnav și nu mai putea sta în picioare, în felul ăsta trăgându-i-se lui moartea. Oameni sfinți care s-au jertfit, oameni care sunt ca o temelie a țării, sunt mucenici și sunt foarte mulți. Dar, se încearcă permanent să se arunce cu noroi în toți sfinții ăștia. Ne explică alții istoria noastră, încearcă să ne impună o altă istorie. Se încearcă să se pună câte o pată neagră pe fiecare ca să îi dăm deoparte, să-i uităm, să-i dăm în umbră. Nu, dragilor!

Geniile date de România

Nu vedem câte genii o dat România?! Să ne gândim oleacă și la Eminescu! Ce om a fost Eminescu, câte scrieri, poezii și ce luptător a fost el, cum traversa munții să de ducă în partea cealaltă la românii din Ardeal și să-i încurajeze. Cât s-a luptat și din ce familie se trăgea!… Șapte din ei aveau legătură cu biserica! A avut două mătuși maici, preoți, etc. a avut de toate. Și povestea cum se ducea permanent cu Creangă la Mănăstirea Neamț, la Agapia sau Văratec unde avea mătușile lui, permanent era în legătură cu mănăstirile de acolo. Și permanent a luptat pentru păstrarea limbii române, pentru îmbunătățirea ei. În Ardeal ducea permanent reviste ca să-i încurajeze pe românii de acolo. Era un luptător care bineînțeles, a încurcat și a fost scos din joc.

Îmi amintesc de Enescu! Când era copil a fost trimis de mama sa la Paris, un copilaș acolo, de câțiva anișori:

– Mamă dacă mă întreabă să le spun că îs român?

– Dar de ce să nu le spui dragul mamii?

– Să nu creadă că mă laud!

Ați auzit? La timpul acela, când spuneai că ești român era ca o laudă. Numai genii ieșeau atunci din România, ați înțeles? Mulți oamenii, multe invenții din România, mulți oameni capabili. Să nu ne fie rușine! Se încearcă acuma pe toate căile și mai ales de vreo 30 de ani încoace, prin toate legile astea să nu mai avem niciun drept. Sau conducătorilor noștri, li se pun condiții ca să fie cu capul plecat tot timpul ș.a.m.d…. Sunt îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre. Dacă noi am fi mai buni, am avea mai multă dragoste între noi, unitate mai multă și am ține legătura cu Dumnezeu permanent, nu ne-ar lăsa Dumnezeu. Și conducătorii aceia, indiferent cum ar fi, îi trezește Dumnezeu, le dă două palme și se trezesc și se gândesc la binele țării, nu la interesul personal.

România – „pământul lui Dumnezeu”

Da, dragilor. Am făcut așa un un rezumat al istoriei, să spunem, pentru că mă doare când discuți cu copiii noștri și vezi că nu-și cunosc istoria. Acum își iau informația de pe internet și e atâta amestecătură acolo, că nu mai știi ce se întâmplă. Nu, dragilor, să nu vă fie rușine niciodată că sunteți români și nu vă îngrămădiți toți să plecați în exterior, că acolo e salvarea, că acolo-i visul nu știu care. Nu vă gândiți la asta, mai mult rău vă faceți și abandonați și țara pentru care au luptat atâția ca să fie ca o floare. Și ia uitați-vă în țară, că am fost și eu ultimul timp și am umblat prin țara asta a noastră, ce țară super avem. Înțelegeți?

Tot ce vrei găsești în țara noastră! De-asta, cum se zice că e numită „pământul lui Dumnezeu”. E ca o istorioară în care se zice că atunci când a împărțit Dumnezeu lumea, alor noștri n-a apucat să le dea nimic. Și când au venit oamenii simpli, păstorii noștri și au zis: „Doamne, dar nouă?”, atunci ar fi zis Dumnezeu: „Dă-le pământul nostru!”, adică pământ în care există de toate. Avem și mare și munți și câmpii și păduri și ape, de la mari până la mici, tot ce vrei avem în România și toate bogățiile naturale și deasupra pământului și sub pământ. Da, avem o țară frumoasă, o țară bogată, de asta atentează toți la ea și au atentat și o furat continuu și au încă de unde fura pentru că-i bogată.

Aveți grijă de țara asta pe care ne-a dat-o Dumnezeu!

Da, dragilor? Aveți grijă de țara asta pe care ne-a dat-o Dumnezeu, că să știți că la judecată zice va merge și fiecare popor cu ce-a făcut el, cu neamul lui. Cu ce am contribuit noi la neamul nostru ca să-i fie bine? Ați înțeles dragilor? Și asta înseamnă să devenim mai buni, mai buni unii cu alții și să nu pierdem legătura cu Dumnezeu și cu Maica Domnului, că numai în felul ăsta o să ne ție și Dumnezeu și Maica Domnului în brațe. Altfel, ușor-ușor, ajungem să dispărem ca neam, dacă n-avem noi grijă să ne menținem.

Este prea mult exod în străinătate. Toată lumea vrea în străinătate, de parcă acolo ar fi nu știu ce și cu toate că se duc și slujitori acolo și spală și fac muncile cele mai de jos, nu că nu ar face de celelalte, dar vreau să spun că uneori să înjosesc până la muncile cele mai de jos pe care în România nu le-ar face… Da, dragilor, nu părăsesc țara și nu numai atâta! Nu vă limitați, că gata, am făcut un copil și atâta! Cum vreți să se mențină țara dacă tot reduceți, reduceți unde o să ajungă? În plus este și un interes de reducere a populației și prin tot ce se face politic și prin mâncăruri și prin toate, ca oamenii să ajungă să nu mai poată să facă copii.

Nu mai contribuiți și voi ucigându-i prin tot felul de lucruri! Câți vă dă Dumnezeu să-i faceți, că Dumnezeu are grijă să poată trăi fiecare și să aibă ce-i trebuie. Ați înțeles, dragilor? Uite, că am făcut și un pic de istorie! Poate pe unii care nu țin la țara noastră i-am deranjat… E treaba lor, eu nu mă bag în țările lor, dar pentru că-mi iubesc țara, îmi dau toată silința să o sprijin cu ceea ce pot eu, prin cuvânt… Nu că aș fi eu grozav, ci de drag față de țară și de toți românii noștri.

Curaj și să nu vă fie rușine niciodată că sunteți români. Ați auzit? Fruntea sus, să fiți oameni buni, corecți și aproape de Dumnezeu!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Toți Sfinții!

Doamne ajută, dragilor!