„Votați, mă!” Ce spune Claudiu Târziu (AUR) despre anunțul momentului

Vestea că maestrul Dan Puric și-ar fi anunțat candidatura la candidatura la alegerile prezidențiale a devenit știrea zilei de marți și subiect de dezbatere pentru televiziuni, analiști și site-uri de știri.

Ceea ce la începutul zilei de marți, 13 februarie, părea doar un zvon timid, spre seară a devenit deja „bomba zilei”: Dan Puric este candidatul AUR la alegerile prezidențiale!

Cristian Tudor Popescu și-a scos deja colții și a caracterizat această posibilă candidatură ca fiind „un pericol extrem.”

„Omul este culturos la modul delirant, creștinopat de extremă dreaptă, este noul C.V. Tudor. În confruntări directe cu el, atât Ciucă, cât și Ciolacu ar fi făcuți K.O. Chiar și Șoșoacăi nu i-ar fi ușor.

Din acest moment, problemele pe care le tot pritocesc PSD și PNL sunt parfum de tei pe lângă pericolul Puric”, avertizează Cristian Tudor Popescu.

 

Nici analiștii de la B1 nu au ratat  subiectul și au început deja să dezbată candidatura lui Dan Puric la prezidențiale, din partea AUR, chiar dacă nu a existat nicio lansare oficială.

„Lovitura de teatru” a fost anunțată și de ProTV sau de Știri pe surse.

Claudiu Târziu: Nu e o idee rea

Comentariul zilei a venit din partea liderului AUR, Claudiu Târziu.

„Prietenul Dan Puric a făcut o glumă de ziua lui, din care s-a înțeles că va candida la președinția României. A avut succes. I-a speriat pe toți alergicii la românism. Inclusiv pe liderii coaliției guvernamentale. De unde rezultă că nu e o idee rea”, a scris, marți seara, pe Facebook, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.

Viața bate teatrul…

Luni, 12 februarie, în ziua în care maestrul Dan Puric a împlinit 65 de ani, la Sala Luceafărul a avut loc spectacolul „Votați-mă!”.

La mulți ani, Dan Puric!

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „„Votați, mă!” Ce spune Claudiu Târziu (AUR) despre anunțul momentului”

Comentariile sunt închise.