Legea de instituire a zilei de 14 mai a fiecărui an ca fiind Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Israel a fost adoptată aproape în unanimitate în cele două Camere ale Parlamentului României.
Legea prevede, printre altele:
„Cu prilejul Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel pot fi organizate activităţi diplomatice, politice, culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale româno-israeliene. La data de 14 mai a fiecărui an, Administraţia Prezidenţială, Parlamentul şi Guvernul vor lua măsurile necesare pentru arborarea drapelului Statului Israel, alături de cel al României”.
Parlamentul va lua măsurile necesare pentru a marca, printr-un moment solemn la începutul şedinţei parlamentare din ziua de 14 mai a fiecărui an sau, atunci când Parlamentul nu se reuneşte la această dată, cu ocazia şedinţei parlamentare din imediata proximitate temporală a acestei date, semnificaţia acestei zile, mai prevede proiectul. (News.ro)
Inițiatori au fost doi deputați din grupul minorităților: Ovidiu Victor Ganţ de la Forumul Democrat al Germanilor din România și Silviu Vexler de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.
În Senat, rezultatul votului a fost următorul: 103 senatori prezenți, 102 au votat pentru, unul s-a abținut. S-a abținut Rodica Boancă, fostă AUR, actualmente figurează la senatori neafiliați.
Pe partide votul arată așa:
- PSD: 40 senatori prezenți, toți au votat pentru.
- PNL: 25 senatori prezenți, toți au votat pentru.
- USR: 16 senatori prezenți, toți au votat pentru.
- AUR: 11 senatori prezenți, toți au votat pentru.
- UDMR: 7 senatori prezenți, toți au votat pentru.
- Neafiliați: 4 senatori prezenți, 3 au votat pentru, unul s-a abținut.
Lista completă aici: https://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=8A343CA2-AE48-4DD6-9C13-1A2A4F4A44E3&Cod=26001&Data=2024-03-11
La Camera Deputaților, rezultatul votului a fost următorul: 246 deputați prezenți, 241 au votat pentru, trei au votat împotrivă, unul s-a abținut și unul nu a votat. Au votat împotrivă: Raluca-Maria Borta, fostă AUR, Ciprian Ciubuc, fost AUR, Ileana Cristina Dumitrache, PSD. S-a abținut Mihai Ioan Lasca, fost AUR. Nu a votat Andi-Gabriel Grosaru, minoritatea italiană, actualmente figurează la neafiliați.
Pe partide votul arată așa:
- PSD: 86 deputați prezenți, 85 au votat pentru, unul împotrivă.
- PNL: 49 deputați prezenți, toți au votat pentru.
- USR: 33 deputați prezenți, toți au votat pentru.
- AUR: 24 deputați prezenți, toți au votat pentru.
- UDMR: 13 deputați prezenți, toți au votat pentru.
- Minorități: 13 deputați prezenți, toți au votat pentru.
- Neafiliați: 28 deputați prezenți, 24 au votat pentru, doi împotrivă, unul s-a abținut, unul nu a votat.
Lista completă aici: https://www.cdep.ro/pls/steno/eVot.Nominal?idv=33624
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024
Este o rușine !
Pe lângă faptul că acest gest arată clar și pentru cei mai orbi că țara aceasta este colonie evreiască, gestul mai este și pro-genocid , căci prin aceasta cei ce au votat ”pentru ” și-au declarat acordul pentru cele ce se întâmplă în Israel cu palestinienii nu de acum, ci din 1948 încoace !
Sub masca ”Prieteniei între țări ” se ascunde în fapt un pact , cu multiple ramificații pe termen lung și scurt . Care ne va afecta pe noi, și nu pe cei ce au votat . Noi le-am delegat lor Conștiința noastră. Și nu le-am cerut nicicând socoteală pentru felul în care au utilizat-o .
Parlamentul de la București servește interese străine , acest lucru este foarte limpede acum , și cred că doar acesta a fost rolul său de la bun început !
Mai pe bune ca pe vremuri , cu lozinca ” PROLETARI DIN TOATE TARILE UNITI-VA ” acum o avem pe ceea noua de ” EVREII DIN TOATE TARILE UNITI-VA ” acum cel putin cu ” SOLIDARITATEA ” am demonstrat ceea ce era stiut din anii 90 , ca ” SUNTEM UNITI CU EVREII /SOLIDARII CCU EI ” ca avem un PRESEDINTE SI UN PARLAMENT ( FILO-EVREIESC TOTAL ) restul STATULUI vine de la sine . DECI SUNTEM O NOUA COLONIE ” EVREIASCA ” ca acum 150 de ani pe vremea lui EMINESCU SI CARAGIALE .( Ce au scris in opera lor comica sau poetica , de atunci este valabil si acum ) Pacat ca am pierdut atat timp cand puteam sa ramanem ” evreii ” de la 1850 si nu mai pierdeam atat timp cu : democratia , comunismul , dictatura , etc , etc daca tot acolo am ajuns.