Reprezentanții homosexualilor din România s-au întâlnit, miercuri, cu „aripa LGBT a PPE pentru a discuta despre situația drepturilor LGBT în România și poziționările PNL față de comunitate”, potrivit unui anunț făcut de Asociația MozaiQ.
„Ieri (miercuri- n.red), în marja Congresului Partidului Popular European care are loc la București, activiști LGBT de la MozaiQ și Accept Romania s-au întâlnit cu aripa LGBT a PPE pentru a discuta despre situația drepturilor LGBT în România și poziționările PNL față de comunitate.
Alte subiecte discutate au fost sprijinul PPE pentru drepturi LGBT în țări ca Grecia sau Germania, implementarea deciziilor CEDO și CJUE, recunoașterea legală a cuplurilor gay, includerea în Manifestul electoral al PPE a tematicilor LGBT, alegerile europarlamentare din luna iunie și configurația viitorului Parlament European, precum și Conferința ILGA Europe care va avea loc la București în toamna acestui an”, se precizează în mesajul postat, pe Facebook, de Asociația MozaiQ.
Reamintim că drepturile LGBT sunt menționate în manifestul electoral al PPE, adoptat, miercuri, în unanimitate, la București, după cum a relatat RostOnline.

- Miniștrii de finanțe din UE discută despre un fond comun pentru achiziții în domeniul apărării - 7 aprilie 2025
- Fost ministru al Agriculturii: Reducerea fondurilor pentru Politica Agricolă Comună, adevărata amenințare la adresa fermierilor români - 7 aprilie 2025
- Profit.ro: Se pregătește înființarea unui birou ICE la București, o agenție guvernamentală a Statelor Unite - 7 aprilie 2025