Proiectul pentru restaurarea și consolidarea casei Elisabetei Rizea, eroina din Nucșoara, a început din 2019, dar pentru continuarea lucrărilor este nevoie de sprijn financiar.
În acest sens, Asociația Elisabeta Rizea și profesorul Cătălin Nedelcu au lansat o campanie de strângere de fonduri.
Ne alăturăm celor care doresc să ajute la derularea acestui proiect, susținând această campanie.
„Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea!”
Acestea sunt cuvintele Elisabetei Rizea, eroină din Nucşoara, simbol al rezistenţei anticomuniste şi al luptei pentru libertate. Ea a murit în 2003 cu speranţa că lumea postcomunistă se va limpezi şi va reveni la valorile pe care comunismul le-a suprimat după război.
Dorinţa Elisabetei Rizea a fost preluată la Nucşoara de urmaşul său Bogdan Vârvoreanu şi de echipa de tineri entuziaşti care încearcă din 2019 să transforme vechea locuinţă în Casa Memoriala Elisabeta Rizea.
Ajută-ne să salvăm Casa Elisabetei Rizea din Nucșoara, iar aceasta să devină Casă Memorială! Fă și tu puţină justiţie cu ajutorul memoriei!
Proiectul CER a început în 2019 și are patru etape:
- Consolidare/restaurare casa;
- Corp administrativ/ primire oaspeţi (nou);
- Corp multifuncţional (nou);
- Amfiteatru de vară şi foişor
Până în iunie 2022 s-au realizat:
- lucrări de drenaj în curtea casei.
- stabilizarea temeliei casei prin lucrări specifice.
- construirea unei anexe din lemn pentru bucătărie şi baie.
- construirea unei magazii de lemn şi refacerea fostei bucătării lipită de spatele casei, tot din lemn.
- înlocuirea lemnăriei prispei, a stâlpilor din lemn care erau extrem de deterioraţi.
„Lucrarea pe care şi-a propus echipa să o realizeze în 2023 a fost refacerea acoperişului. În 1931 când a fost construită casa, aceasta a fost acoperită cu ţiglă de Jimbolia. Anul trecut am reuşit cu ajutorul donatorilor, cărora le suntem recunoscători, să strângem suma de 15.105 lei. Nu a fost însă suficientă şi, de aceea, planul s-a schimbat pentru anul 2024, când ne propunem să strângem o sumă de bani pentru refacerea şi restaurarea faţadei. Venim din nou în faţa dumneavoastră, cu rugămintea de a ne ajuta să ducem visul Elisabetei Rizea mai departe. Numai cu ajutorul vostru putem reuşi! În fiecare an vom pune o cărămidă şi încă o cărămidă, atâta timp cât va fi nevoie ! Vă mulţumim !
În perioada 20-30 aprilie, o echipă de 12 studenţi de la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti, coordonaţi de arhitecţii Ana Maria Goilav şi Matei Damian, va veni la Nucşoara pentru această lucrare. Banii din campanie vor fi folosiţi pentru materiale, cazare şi hrană. Doamna Goilav ne-a comunicat:
În luna aprilie a acestui an, în baza unui parteneriat între Asociația Elisabeta Rizea, Școala de la Bunești și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, 12 studenți arhitecți vor fi inițiați în lucrări de recondiționare a fațadelor casei memoriale din Nucșoara. Șantierul va avea atât rol formator pentru viitorii arhitecți cât și de promovare către publicul larg a tehnicilor de construcție locale, cu materiale naturale, în cazul acesta tencuieli cu var și pământ galben pe suport de șipci. Exercițiul practic va fi dublat de prelegeri teoretice pe tema finisajelor cu pământ și a relevanței resurselor vernaculare pentru arhitectură contemporană’’, anunță inițiatorii campaniei.
Donaţiile vor intra în contul Asociaţiei Elisabeta Rizea, înfiinţată de Bogdan Vârvoreanu, strănepotul lui Gheorghe și Elisabeta Rizea. El se va ocupa de partea administrativă a proiectului.
Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile aici.
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024