Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul prin care e conferit lui Aurel Vlaicu titlul de Erou al Naţiunii Române, comemorarea acestuia fiind stabilită pentru ziua de 17 iunie, anunță News.ro.
„Pentru cinstirea memoriei lui Aurel Vlaicu (1882 – 1913), având în vedere reuşitele sale extraordinare în construirea şi realizarea zborurilor cu maşinile sale precum şi invenţiile în domeniul aeronauticii care l-au inclus în rândul inovatorilor celebri ai primelor decenii ale secolului al XX-lea, acesta este declarat Erou al Naţiunii Române”, conform propunerii legislative.
Comemorarea Eroului Naţiunii Române- Aurel Vlaicu are loc în data de 17 iunie, ziua primului zbor efectuat pe teritoriul românesc, mai indică sursa citată.
Pe 13 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
- Prezidențiale 2024. Votarea în străinătate s-a încheiat. Călin Georgescu a obținut 43,36% din voturile din diaspora - 25 noiembrie 2024
- 25 noiembrie. Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina - 25 noiembrie 2024
- 25 noiembrie. Șase ani de la sfințirea Catedralei Naționale - 25 noiembrie 2024