Curtea Constituțională a RESPINS inițiativa cetățenească „Luna iunie-Luna identității creștine”: Nu îndeplineşte criteriile constituţionale

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, marți, în unanimitate, că inițiativa cetățenească „Luna iunie-Luna identității creștine” nu îndeplinește criteriile constituționale.

„În exercitarea atribuției prevăzute la art.146 lit.j) din Constituție de a verifica inițiativa legislativă a cetățenilor, Curtea are în vedere dispozițiile art.74 alin.(1) și (2) din Constituție, în raport cu care examinează:

– întrunirea numărului minim de susținători pentru promovarea inițiativei, prevăzut la art.74 alin.(1) teza întâi din Constituție (cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot), precum și respectarea dispersiei teritoriale în județe și în municipiul București, prevăzută de art.74 alin.(1) teza a doua din Constituție (cetățenii care inițiază revizuirea trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în sprijinul inițiativei);

– respectarea limitelor impuse de art.74 alin.(2) din Constituție în privința inițiativelor legislative cetățenești (inițiativa legislativă să nu aibă ca obiect probleme fiscale, cu caracter internațional, amnistia și grațierea).

Din verificarea realizată, Curtea a observat că nu a fost întrunit numărul minim de susținători pentru promovarea inițiativei, prevăzut la art.74 alin.(1) teza întâi din Constituție, și nu a fost respectată dispersia teritorială în județe și în municipiul București, prevăzută de art.74 alin.(1) teza a doua din Constituție. Curtea a mai reținut că propunerea legislativă nu vizează probleme fiscale, cu caracter internațional, amnistia și grațierea, fiind în acord, sub acest aspect, cu art.74 alin.(2) din Constituție”, a anunțat, marți, CCR.

Context

Un grup de inițiativă format din cetățeni români și-au propus să strângă semnături, astfel încât să trimită în Parlament un proiect de lege prin care luna iunie să fie declarată „lună a identității creștine”, după cum a anunțat R3Media.

În acest sens, s-a format un Comitet de Inițiativă, constituit în condițiile legii nr. 189/1999, format din 13 cetățeni români de diferite confesiuni creștine.

Luna iunie este, de-obicei, luna pe care activiștii homosexualității o dedică promovării ideologiei LGBT, notează sursa citată.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost