ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a transmis un mesaj, în contextul activităților care se vor desfășura în „Luna pentru Viață”, care a început la 1 martie 2024.
„Tatăl, mama și pruncii lor- această triadă binecuvântată merită toată lupta. Ea este provocarea din zilele noastre”, a spus ÎPS Teofan.
După înregistrarea video, vă oferim transcriptul.
„În toată clipa, în tot ceasul, în toată ziua și în tot anul, suntem chemați să gândim la Dumnezeu și la realitatea cea mai aropiată, cea mai sfântă și cea mai curată, familia din care facem parte.
În mod special în luna martie, este chemare mai insistentă ca aceste realități sfinte să fie așezate, trăite și mărturisite, cât mai adânc în ființa noastră.
Mamă, tată și copil- cuvinte sfinte.
Soț, soție și pruncii lor- realități binecuvântate de Dumnezeu.
Zămislire, naștere, educație- fundament pentru viață, pentru neam și pentru lume.
Botez, Mirungere, Sfânta Împărtășanie- lucruri care aduc sens, Lumină și direcție în viață.
Aceasta este realitatea vieții. Aceasta este viața cea adevărată. Acesta este primul gând pe care Dumnezeu l-a dat omenirii: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!” Aici găsim cuvântul Domnului: „Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup, vor fi amândoi un suflet”.
Unul constituie capul, celaltată constituie inima și, împreună cu pruncii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat în familia respectivă, arată platforma pe care se zidește existența umană cea reală.
Tatăl, mama și pruncii lor- această triadă binecuvântată merită toată lupta. Ea este provocarea din zilele noastre. Ea este și dorul celui care gândește pentru sine, gândește pentru altul și are gândul la Dumnezeu.
Adresăm rugăminte tuturor fiilor Arhiepiscopiei Iașilor, tuturor fiilor și fiicelor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, să aibă în tainița sufletului lor această realitate binecuvântată, să lupte pentru ea, să o trăiască în adâncime, să o mărturisească celor din jur, pentru că într-o lume lipsită de sens și de direcție clară, credința în Dumnezeu și familia dau acest sens al vieții, iar limpezimea direcției în viață este o realitate de necontestat.
Să ne binecuvânteze Dumnezeu cu puterea Sa, pentru a duce această luptă, pentru a răspunde corespunzător acestei provocări, pentru a primi putere în determinarea noastră, a Bisericii, pentru a înțelege că fără de familia formată din soț, soție și pruncii lor suntem, în cele din urmă, nimic. Să ne aibă Dumnezeu în mila Sa!”
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Un comentariu la „ÎPS Teofan, cuvânt puternic de la Iași: Fără familia formată din soț, soție și pruncii lor suntem, în cele din urmă, nimic. Aceasta este provocarea zilelor noastre și merită toată lupta”
Comentariile sunt închise.