Sâmbătă, 23 Martie, cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud, va avea loc slujba de comemorare a martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste, a anunțat, pe Facebook, Mănăstirea Văcăreștii Noi.
„Acest eveniment a devenit deja o tradiție instituită de către Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, unul din ctitorii principali ai bisericii și monumentului din Aiud, care obișnuia ca în preajma praznicului Bunei-Vestiri, să săvârșească slujba de pomenire a martirilor, care și-au pierdut viața în numele credinței și dragostei de neam, în temutele închisori ale regimului comunist ateu”, se menționează în comunicat.
Potrivit sursei citate, slujba va fi oficiată de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Programul pentru sâmbătă, 23 martie, este următorul:
- ora 8.00: Sfânta Liturghie Arhierească
- ora 12.00: Acatistul Sfinților Mărturisitori
- ora 13.00: Parastasul

- Senatorul Adrian Streinu-Cercel (PSD): Vaccinarea va fi OBLIGATORIE pentru toţi medicii de familie - 8 aprilie 2025
- Moment de înaltă încărcătură simbolică și spirituală! A fost montată Sfânta Cruce pe turla mare a Catedralei Naționale - 8 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre eșecul PNRR: În spatele scandalurilor politice nesfârșite, declanșate odată cu anularea alegerilor prezidențiale, se ascunde trădarea unui GUVERN ANTINAȚIONAL - 8 aprilie 2025