Senatorul Sorin Lavric (AUR) a criticat rezoluția Parlamentului European privind „consțiința istorică europeană”, potrivit căreia istoria europeană trebuie să aibă prioritate în fața istoriei naționale, în programa școlară.
„Parlamentul European nu-și dezminte încrâncenarea cu care vrea să desființeze statele naționale. De curând, în luna ianuarie, a adoptat un „Raport referitor la conștiința istorică europeană”. Acest raport nu este nimic altceva decât un atentat la conștiința de neam.
Scopul lui este de a uniformiza istoriile naționale, mergând până într-acolo încât ele să se topească într-o matcă de armonie amorfă, fără identități etnice. Altfel spus, fiecare națiune va trebui să intoneze aceeași partitură istorică, fără putință de abatere ideologică. Fiecare va trebui să-și facă autocritica și să-și recunoască greșelile din trecut, în virtutea unei spovedanii în cursul căreia, odată ce vinile trecute vor fi recunoscute, ele vor fi iertate. Totul e să mărturisești păcatele săvârșite de strămoși și să-i condamni. Concordia europeană va fi căpătată cu prețul umilirii generale. Conflictele, războaiele, masacrele vor fi trecute la capitolul „am greșit, dar ne căim și promitem că nu vom mai cădea în păcat”.
În felul acesta, tot ce înseamnă mândrie națională ivită dintr-o conștiință de sine va fi atrofiată spre a face loc culpelor îndemnând la pocăință. Națiile vor fi silite să-și rescrie istoria punându-și cenușă în cap. Părțile întunecate din trecut vor fi puse la stâlpul infamiei: colonialism, rasism, naționalism, xenofobie, încălcarea drepturilor omului și, se putea altfel, ignorarea providențialei egalități de gen.
Parlamentul European ignoră un adevăr elementar: nu există o singură memorie colectivă în Europa. Fiecare națiune își cultivă conștiința trecutului în funcție de preferințe, nostalgii, resentimente, orgolii etnice. Nici o națiune, în măsura în care mai are imunitate lăuntrică, nu va accepta să fie umilită în numele unui pretins adevăr unic, pe care nu-l cunosc decât despoții care dau tonul în Comisia Europeană. Dresajul general prin sporirea sentimentului de culpă e sortit eșecului”, a transmis senatorul Sorin Lavric (AUR), prin intermediul unui comunicat de presă remis pe adresa redacției.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024