Claudiu Târziu (AUR): A include în Carta Drepturilor UE așa-zisul drept la avort este o oroare fără mărgini

Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare, a criticat în termeni duri votul Parlamentului European privind includerea „dreptului” la avort în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Potrivit liderului AUR, această decizie reprezintă „o oroare fără margini”, care a fost votată de „336 de nesăbuiți ai extremei-stângi și așa-zis liberali”. Din partea României, reprezentanții PSD, USR și REPER au fost cei care s-au declarat favorabili unei asemenea mârșăvii, a subliniat Claudiu Târziu.

„O majoritate fără discernământ, profund ideologizată și în răspăr cu viața și valorile sale susține includerea avortului în Carta drepturilor fundamentale a UE. Potrivit textului votat ieri de către elementele radicale și pretins progresiste ale Parlamentului European, orice persoană va avea acces la avorturi sigure și legale. În articolul 2 al acestei Carte pe care extremiștii o vor modificată, se precizează că orice persoană are dreptul la viață. Iată că, de fapt, potrivit acestor 336 de spirite rătăcite, nu chiar orice persoană are dreptul la viață. Ba mai mult, anumite persoane ar căpăta acest drept « fundamental » de a lua viața.

După introducerea de către Franța, în propria Constituție, a pseudo-dreptului la avort, adică la ucidere, avem parte de încă o majoritate de scelerați, de această dată la nivel european, care acționează pe același calapod. De când există un drept « fundamental » la ucidere? Avortul înseamnă moarte”, a mai declarat Claudiu Târziu, totodată candidat al AUR la alegerile europarlamentare din 9 iunie.

Reamintim că Parlamentul European (PE) a adoptat, joi, o rezoluție prin care îndeamnă Consiliul să adauge la Carta Drepturilor Fundamentale a UE „asistența medicală sexuală și reproductivă” și „dreptul la un avort sigur și legal”, după cum a relatat RostOnline.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost