Claudiu Târziu, despre conferința MEGA, organizată la București: Acest eveniment va așeza România pe harta suveranismului și conservatorismului mondial

Conferința Make Europe Great Again (MEGA), care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în București, este cea mai mare conferință conservatoare ținută vreodată pe pământ românesc, a anunțat, marți, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.

Potrivit acestuia, la conferință vor participa peste 200 de invitați din întreaga lume.

„Partidul AUR, prin Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, organizează la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 27-28 aprilie, cea mai mare conferință conservatoare ținută vreodată pe pământ românesc, la care vor fi prezenți peste 200 de invitați din întreaga lume. Acest eveniment va așeza și mai bine România pe harta suveranismului și conservatorismului mondial și va avea ca rezultat o declarație comună și direcții de acțiune, pe care le vom urma pentru a desăvârși ceea ce noi am anunțat încă de când am intrat în Parlament sub „numele de revoluția conservatoare”.

Vrem să ne întoarcem la valorile adevărate, care au făcut posibilă existența noastră ca neam, și ca stat, vrem ca si Europa să se întoarcă la valorile ei, la valorile pe care se bazează civilizația europeană și pe care s-a bazat și Uniunea Europeană atunci când a fost fondată: suveranism, creștinism, drepturi și libertăți fundamentale.

Toate acestea trebuie păstrate, trebuie promovate în continuare, și acest lucru nu va fi făcut de dirijorii stângii mondiale, care sunt împotriva acestor valori, ci de către conservatori. Pentru reușita acestei acțiuni conservatoare este nevoie să luptăm împreună”, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, Claudiu Târziu, președintele Institutului „Mihai Eminescu”.

Totodată, Claudiu Târziu făcut o serie de declarații referitoare la recentul Cod de conduită, prin care Ministerul Educației interzice promovarea simbolurilor identitare în mediul universitar.

„Ne putem aștepta ca pe baza acestui Cod să fie interzise crucile, icoanele, drapelul”, a avertizat Claudiu Târziu.

În acest context, Claudiu Târziu a anunțat că Ministerul Educației va fi acționat în instanță pentru anularea acestui Cod de conduită.

Context

În zilele de 27 și 28 aprilie a.c., Institutul Conservator “Mihai Eminescu” al Alianței pentru Unirea Românilor organizează la Palatul Parlamentului Conferința Internațională “Make Europe Great Again”. Au confirmat prezența peste 200 de personalități de orientare conservatoare din Uniunea Europeană, SUA, țări europene non-UE, Israel și America de Sud.

Vor conferenția, între alții,  Ryszard Czarnecki, deputat european din Polonia,  ex-ministru al Afacerilor Europene,  adjunct al Ministerului Culturii și Artelor, fost vicepreședinte al Parlamentului European și vicepreședinte al delegației poloneze în cadrul Grupului ECR;  activista americană pro-life Alveda King,  nepoata doctorului Martin Luther King, Jr., membru al consiliului de administrație și consilier principal al Priests for Life, președinte al Centrului pentru visul american – America First Policy Institute, laureată a premiului prezidențial pentru întreaga activitate (2021) și a premiul Cardinal John O’Connor Pro-Life Hall of Fame (2011); Rob Roos, eurodeputat  olandez, vicepreședinte al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR);  David Engels,  analist senior la Instytut Zachodni din Poznań (Polonia), lector la universitatea ICES (Franța), fost profesor și președinte de istorie romană la Universitatea din Bruxelles (ULB), autor și editor a numeroase cărți și studii științifice despre istoria antică, filosofia istoriei și conservatorismul modern;  Morten Messerschmidt, președintele Partidului Popular Danez,  președinte al grupului din Parlamentul European al Partidului Popular Danez;  influencerul conservator american Jack Poso Posobiec, care domină platforma X ca nimeni altcineva din mișcarea conservatoare, gazdă a Human Events Daily, văzută de milioane de oameni în fiecare săptămână pe Rumble și Real America’s Voice, ofițer de informații, veteran al Marinei Statelor Unite; Nicolas Bay, fost eurodeputat francez, candidat “Reconquête!” pentru Parlamentul European pe lista condusă de Marion Maréchal, conservator implicat, între altele,  în dosarele privind controlul frontierelor externe ale UE, libertatea de exprimare, politicile de imigrație și monitorizarea așa-numitelor proceduri de încălcare a dreptului statului de drept împotriva Poloniei și Ungariei; Dr. Robert Malone (SUA), medic, autor și comentator politic, inventatorul vaccinării ARNm și al vaccinării ADN, influent lider de opinie în timpul erei COVID când a semnalat numărului semnificativ de reacții adverse asociate vaccinurilor ARNm; Eduardo Verástegui, om de afaceri și cineast mexican, producător al “Sound of Freedom”, film care a generat o veritabilă mișcare globală de combatere a traficului cu copii,  fondator și președinte al „Mișcării Viva México”,  organizație dedicată apărării drepturilor fundamentale, egalității de șanse, familiei, libertății religioase și de exprimare; Michael Kleiner, președintele Curții Supreme a partidului Likud din Israel, fost membru al Parlamentului israelian, editorialist al publicației “Maarive”.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost