Claudiu Târziu, despre Sfinții închisorilor: Dacă vrem să ducem neamul acesta mai departe, trebuie să ne luăm CRUCEA și să le urmăm modelul

România trece printr-un moment de mare cumpănă și este nevoie, din nou, de oameni de caracter, care să creadă în Dumnezeu și în neamul românesc, a spus, sâmbătă, la Suceava, Claudiu Târziu, senator și președintele Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”.

În cadrul conferinței „Sfinții închisorilor. Rezistența armată și salvarea spirituală”, Claudiu Târziu a menționat că, încă de acum 20 de ani, a demarat campanii de recunoaștere a sfinților din închisori.

„Sfinții închisorilor sunt modele autentice. Ei au slujit până la ultimele consecințe valorile pe care le-au îmbrățișat și mărturisit. Lumea de astăzi este văduvită de modele, motiv pentru care este important să ne raportăm la sfinții închisorilor, care nu mai sunt, dar care au trecut proba timpului”, a spus Claudiu Târziu.

Crez și tărie de caracter

Sfinții închisorilor și-au asumat moartea pentru noi, după modelul lui Hristos, a subliniat Claudiu Târziu.

„Cine crede că ar putea să facă binele întorcând fața de la Dumnezeu sau în răspăr față de Dumnezeu se înșeală. Cine crede că va rezolva toate problemele societății doar pe cale administrativă se înșeală. Degeaba aveam specialiști, degeaba avem programe guvernare, dacă nu avem un crez care să ne mâne în luptă și caracter ca să-l urmăm”, a explicat liderul AUR.

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

În continuare, Claudiu Târziu a mărturisit despre jertfa părintelui Gheorghe Calciu, pe care l-a cunoscut personal și care a fost președintele de onoare al Asociației Rost.

„După 21 de ani în temnițele comuniste, trecând inclusiv prin reeducarea de la Pitești, părintele Gheorghe Calciu este dovada că, printr-un crez și prin tărie de caracter, orice om se poate ridica și din iad”, a spus Claudiu Târziu.

Potrivit acestuia, părintele Calciu nu doar că nu este recunoscut ca sfânt, dar nici măcar nu a fost declarat cetățean de onoare în vreun oraș. Claudiu Târziu a reamintit că a inițiat un a inițiat un proiect de lege privind declararea anului 2025 ca fiind „Anul Omagial Gheorghe Calciu-Dumitreasa”.

„Dacă înțelegem miza acestui război, dacă înțelegem mijloacele cu care el se duce, dacă avem ochi pentru eroi și vrem să fim ca ei, dacă vrem să ducem neamul acesta mai departe, trebuie să ne luam crucea și să le urmăm. Dumnezeu să ne ajute!”, a subliniat Claudiu Târziu.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Claudiu Târziu, despre Sfinții închisorilor: Dacă vrem să ducem neamul acesta mai departe, trebuie să ne luăm CRUCEA și să le urmăm modelul”

Comentariile sunt închise.