Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, la conferința conservatoare MEGA: FAMILIA este starea de alarmă a Europei și a ȚĂRII. România se îndreaptă spre o populație de 8 milioane de oameni, în 2100

de

Familia nu mai este un reper pentru societate, nici pentru stat, nici pentru UE, a avertizat, duminică, prof. univ. dr. Radu Baltasiu, într-un discurs susținut în cadrul conferinței „Make Europe Great Again” (MEGA).

Potrivit prof. Radu Baltasiu, România nu are nicio politică demografică și pro-viață, după cum nici Bruxelles-ul nu are.

Cuvânt rostit în cadrul conferinței „Make Europe Great Again”:

„Să facem Europa Măreață din nou” – nu este un element de marketing, o opțiune, este o chemare la luptă pentru salvarea unui continent, leagăn al civilizației.

Două repere ale zilei de azi:

Sărbătorim, ortodocșii, Floriile. Luciditate diavolească sau luciditate dumnezeiască. Aceasta este alegerea în fața căreia ne pune parabola intrării Mântuitorului în Ierusalim de Florii, arată Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania în predica de azi. Pe de o parte, cei ce se iubesc pe sine atât de mult, încât distrug propriul idol – rațiunea, pe de alta, cei care ajung la clarul gândirii dăruindu-se pe sine, căutând mereu să facă bine, descoperind adevărata raționalitate, deci adevărata ordine a lumii, în care este loc pentru toți.

Și tot azi, familia este starea de alarmă a Europei și a Țării.

Cu cea mai mică natalitate din ultimii 145 de ani, cu cea mai mare rată a avorturilor din UE – 480 din 1000 de nașteri*, cu cea mai mică rată de alăptare la sân (12,6% față de 25% media UE), cu cel mai mare abandon școlar (15,6% față de 9,9% media UE), cu o mortalitate de trei ori mai mare decât natalitatea, România se îndreaptă garantat către o populație de 8 milioane în 2100.

Este clar că familia nu mai este un reper pentru societate. În niciun caz pentru stat, nici pentru UE. România, unul dintre cele mai „ascultătoare” state din UE, nu are nicio politică demografică și pro-viață, după cum nici Bruxelles-ul nu are.

Putem avea Uniune Europeană fără națiunile sale – Uniune a ce?! Nu! Și nu putem avea una nici fără familiile noastre. Despre aceasta vom discuta în cele ce urmează.

Familia este încheietura între faptă, rațiune și suflet, unde două destine omenești, o femeie și un bărbat, se întâlnesc total spre a-l naște pe al treilea, cel al copilului. Înlăuntrul familiei avem copilăria, fără de care nu avem curățenia inocenței și deci, sursa naturală a adevărului, a miturilor întemeietoare de personalitate. Inocența, ca sursă a puterii spre frumos și bine, este combustibilul derivat din iubire, din dăruirea necondiționată, familia fiind singurul cadru cunoscut de om unde aceasta se întâmplă cotidian.

Înlăuntrul familiei căpătăm atitudinea potrivită pentru învățare, iar prin învățare dobândim atributul decisiv al civilizației: disciplina profesională. Înlăuntrul familiei avem maternitatea, deci respectul femeii și al feminității, sursa primordială a vieții – nu laboratoarele moșuleților mesianici care vor să înlocuiască viața cu ingineria socială, ajutându-se de slăbănoagele bețe ale ideologiei de gen și ale noului ecologism – rarefiate zeități ale unei elite financiare decreștinate.

Tot cultul acesta al frumosului ca viață este și esența exprimării noastre stilistice, fără de care orașele noastre rămân terne conglomerate de oțel, beton și sticlă, un uriaș ochi supraveghetor lipsit de verticalitatea vieții interioare.

Înlăuntrul familiei avem disciplina și ierarhia rolurilor, fără de care societățile noastre vor lua foc într-o bună zi, prin anarhizarea ego-urilor individuale și colective. În afara vieții de familie omul decade la nivelul funcției sale, cel de slujbaș al unui plătitor oarecare, căzând inclusiv din categoria vocațională a personalității sale. Știm prea bine, vocația este componenta profesiei care ne leagă de Dumnezeu din noi, este Chemarea noastră interioară. Omul funcțional, hrănit funcțional și viețaș într-un orașul funcțional de 15 minute nu mai este om. Nu mai are chemare, ci doar ordine de îndeplinit. Nu mai are libertate, ci doar posibilitate de mișcare funcție de creditul social, punctele pe care i le acordă un birocrat, el însuși fără viață interioară.  Este omul distopiilor romanești și hollywoodiene, în care viața însăși nu-și mai are locul.

Aici vrem să ajungem?!

Nu putem vorbi de civilizație fără familie. Și nu putem discuta despre civilizație fără Europa, leagănul ei. Familia este singura entitate în care cel mai complex etaj al comunicării omenești, cel sufletesc, este activat în interacțiune. Restul este informație. Oamenii nu sunt computere, nu sunt inteligențe care pot fi depășite, cred unii, de așa-numita inteligență artificială. Oamenii sunt entități sufletești, nu cu mult mai prejos decât îngerii, când ne referim la potențialul lor total. Civilizația, ca tehnică de gestiune a provocărilor materiei, de disciplinare a acesteia, este și o etapă spirituală a vieții omenești. Necum ideologică. A reduce Europa la o serie de prescripții ideologice, la noul păgânism al câte unui zeu efemer, fie el Covidian sau al Amprentei de Carbon, înseamnă a insulta inteligența celor aproape 450 milioane de locuitori ai săi, istoria unui continent. Or, leagănul ideilor civilizației are două capete: familia și Universitatea, nu o structură strict birocratică.

Să clarificăm puțin termenii:

Ce este valoarea?  – un reper. Unul între puține altele. Valoarea este dătătoare de viață și organizatoare a acesteia. Pentru conservatorii creștini, valoarea mântuirii este însăși viața. Și din acest punct de vedere înțelegem să discutăm problema familiei în contextul stării de astăzi a Uniunii Europene.

Familia. Însemnă VIAȚĂ. Viața nu este numai întâlnirea dintre două celule reproducătoare (spermatozoid și ovul) ci și ființare, SUFLET. Sufletul nu poate fi reprodus, după cum fiecare are personalitatea sa, de unde și corolarul că libertate nu poate exista decât în măsura în care producem persoane, nu indivizi funcționali, subiecți supuși noului cult al Amprentei de Carbon.

Familia, arată Exupéry, este cetatea, esența STATULUI. Prin politicile sale non-familiale, dacă nu chiar anti-familiale, Consiliul Europei este antieuropean, atât din punct de vedere instituțional, cât mai ales al civilizației Europei.

Familia este principalul depozitar al dreptului – aici se formează conștiința proprietății care e esența oricărui sistem juridic de oameni liberi și calea sancționată divin de propagare a umanității, și tot ea este sursa dreptului, de la Roma încoace.

E mai tare administrația von der Leyen decât moștenirea Romei?! Prin ce?!

În cadrul ei, maternitatea ne este principala preocupare, dimpreună cu suportul acordat întemeierii de noi familii.

Tot aici se formează și se sedimentează sentimentul identității, fără de care nu poate exista persoana ca personalitate. Odată ce școala contemporană, tot mai corect politică, a abandonat această miză, rămâne în sarcina familiei acest drept fundamental, al persoanei de a avea personalitate, în virtutea demnității sale naționale și a dobândirii valorilor perene, universale, clasice. Altfel rămânem fără individualitate, transformându-ne în simple coduri numerice cu preferințe de cumpărături (atât timp cât ni se va mai permite să le avem, având în vedere mersul lumii spre sistemul social de credite).

Astăzi asistăm în premieră la substituirea celor două motoare ale civilizației – familia și universitatea – de către o structură birocratică, una care ne spune cu ce avem voie să circulăm, din ce să ne facem murăturile și cu ce să ne încălzim. Pe ce bază morală și pe ce bază spirituală poate administrația dnei van der Leyen să facă afirmații în aceste direcții? Nu se poate construi o civilizație doar prin cunoștințe tehnice, care, ridicate la rang de normă morală și estetică deformează nu doar aspectul, dar și adevărul, deci umanitatea.  Nu ne folosește la nimic viteza internetului, dacă suntem îndemnați să „creștem distanța socială” – cum a fost în vremea Zeului Covid, iar vacilor le sunt măsurate flatulențele, în timp ce comisarii circulă, azi, cu avioane private, în vremea Zeului Amprentă de Carbon.

În măsura în care Comisia Europeană dictează nu doar politic statelor componente, încălcând tratatele existente, ci chiar administrația societăților particulare până în cele mai mici detalii,  aceasta – Comisia Europeană este, și nu poate fi altfel, decât anti-familie. Pentru că sursa primară a ordinii nu poate fi decât familia!

De unde această politică anti-europeană a unui organism european? Condiția politicilor de promovare a libertății este credința. Câtă credință este la nivelul clasei politice, atâta libertate vor încuraja în societățile peste care guvernează. Iar libertatea este dimensiunea vizibilă a vieții: libertatea de gândi, deci de a iubi, este parte constitutivă a întemeierii familiei, a frumuseții tinereții și vieții.

Prin politicile liberticide, manifestate inclusiv în politicile educaționale, anti-identitare, Consiliul Europei surpă cerul tinereții căutând să îi transforme în roboți, sistemul școlar – devenind, astfel, un nou regim concentraționar, înlăuntrul orașului de 15 minute, el însuși un regim de aceeași factură. Este evident că familia, care presupune două personalități întemeietoare, deci doi oameni liberi care au conștiința celor trei destine ale lor – ale fiecăruia în parte și a celui comun, nu poate fi alcătuită din roboți, de entități programate, fără conștiința alegerii. Până acum, libertatea a fost cât de cât aproximată prin societate de consum, în care libertatea consta în dreptul de a avea preferințe legate de „a avea”. Acum, gândirea este arestată de ideologia Zeului Amprentă de Carbon, iar întreaga economie și societate urmează același tipar. Mai mult,   este limpede că prin politicile pro-avort, Consiliul Europei încurajează moartea, deci nici pomeneală politici pozitive legate de maternitate și tineri în particular, de familie, în general.  Prin politicile de supraveghere, de limitare până la anihilare a libertății personale în numele noi divinități incerte tocmai enunțate, Consiliul Europei nu doar că subminează direct esența Uniunii Europene – care are între misiunile principale libertatea circulației persoanelor, dar însăși omul, umanitatea.

Noutatea zilelor noastre este aceasta: nu mai putem spune că C.E. servește doar nucleul dur franco-german. Este limpede că și Franța și Germania au de suferit de pe urma politicilor ale administrației dnei von der Leyen. Dar ce servește actuala Comisie Europeană? Nu cumva este o administrație a sfârșitului civilizației europene? Și mai mult decât atât, una a morții?

Noi avem o soluție, care nu e ușoară, însă.

Societatea de consum a slăbit deja cele mai puternice societăți din Vest, iar în Est există deja o masă critică de adepți a noilor zei (cultul Covid și al Amprentei). Putem spune chiar că puterea statului de a domina societatea este invers proporțională cu gradul de „înarmare spirituală” al societăților. Or, societățile de consum sunt, prin definiție, mai puțin apărate sufletește. Și tocmai acesta este momentul istoric exploatat de actuala Comisie.

Conservatorismul, conservatorismul românesc în particular, se mișcă între Dumnezeu și neam, parafrazându-l pe Petre Țutea.

Putem spera de la o societate secularizată, slăbită de comoditatea consumului, să-și găsească drumul interior spre descoperirea dialogului cu Dumnezeu, adică rugăciunea? Aceasta este întrebarea.

Pentru că nu e suficient să fii nemulțumit că administrația dnei von der Leyen limitează cercul posibilităților noastre de existență lunar, dacă nu zilnic.

Întrebarea este aceasta: ce putem face dincolo de cercul nemulțumirilor? CE facem după ce îngropăm secțiile de poliție în îngrășăminte naturale? Sau după ce deblocăm autostrăzile?

Rațional, știm ce avem de făcut. Oprim „Agenda Verde”, noua Biblie, noul eshaton.

Dar sufletește, avem puterea, cu adevărat, de a redescoperi valorile fundamentale în raport cu care ne legitimăm drept conservatori? Neamul, credința, familia, libertatea?

Desigur, există concepția după care patriotismul nu presupune credința.

Dar am văzut deja că această atitudine a generat un derapaj important, numit „Macron” în Franța.

Familia, ca entitate prin excelență întemeiată pe iubire este o taină, element vizibil al credinței. Nu este doar grup reproducător de carne omenească. Este „Citadela” fără de care nu putem avea stat, deci nici Uniune.

Încheiem cu un citat al lui Exupéry, care referindu-se la asediatorii cetății care este familia avertiza:

„Armata voastră este asemenea unei mări ce nu apasă asupra digurilor. Sunteți un aluat fără drojdie. Un pământ fără sămânță. O gloată fără dorințe. Administrați, în loc să conduceți. Nu sunteți decât spectatori stupizi. Iar forțele obscure care apasă asupra zidurilor imperiului nu vor avea nevoie de administratori ca să vă înece în năvălirea lor. După care istoricii voștri, mai stupizi decât voi, vor explica motivele dezastrului, numind înțelepciune, calcul și știință ale adversarului, mijloacele reușitei lui. Dar eu vă spun că nu există nici înțelepciune, nici calcul, nici știință a apei, atunci când ea sfarmă ziduri și înghite orașe.” („Citadela”, pp.55-56).”

 

 

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost