Rezerviștii din județele Brăila și Galați sunt chemați, în perioada 8- 12 aprilie 2024, la unitățile militare în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire, a anunțat, luni, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
„Ministerul Apărării Naționale continuă seria exercițiilor de rutină de tip MOBEX, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare.
MOBEX BR-GL-24 se desfășoară, în perioada 8-12 aprilie, în județele Brăila și Galați.
Pe timpul exercițiului, rezerviști cu domiciliul în județul Brăila, respectiv în județul Galați, cuprinși în planurile de mobilizare, vor fi chemați la unități militare în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Exercițiile de mobilizare se planifică şi se organizează periodic în toate județele, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfășurării acestora”, se menționează în comunicatul transmis de MApN.
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024. Românii își aleg viitorul președinte. A început votul în diaspora - 22 noiembrie 2024
De cine o apărăm? De dușmanul extern ? Care este acela ?
Dar cu cel intern, ce facem ?
Căci acesta ne amenință existența, nu există nimeni din afara țării care să ne vrea răul – în afară de cei care pun la cale toate relele lumii , adică Complexul internațional financiaro- militaro- industrial, Vînzătorii de Arme , de Credite și de Războaie.
Cine cîștigă de pe urma unui război făcut împotriva noastră, în afara celor enumerați mai înainte ?
Și a vînzătorilor de neam aflați printre noi, cei mai vajnici si mai răsunători ” Patrioți ” , ” Suveranisti ” și ” Naționaliști ” .
I-auzi,i-auzi! Păi,dacă tot sunt”exerciții de rutină”,nu încercați și altceva??De exemplu să dați fiecărui ins,rutinat fiind,pe care îl convocați modesta sumă -de la hoții de politruci-de 50 000€,așa pt. eliminarea rutinei,pt.ceva divers?Ai?