Tratatul Global privind pandemiile, ținut la secret. Ce declara Iohannis, în 2021, atunci când semna pentru un nou tratat, în numele României

Un nou Tratat Global privind pandemiile este anunțat pe agenda Adunării Mondiale a Sănătății, care va avea loc în perioada 27 mai- 1 iunie 2024.

Deși prevederile acestuia vor afecta cele 194 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), inclusiv România, tratatul este negociat cu ușile închise și ținut departe de ochii presei.

Totuși, sunt țări, precum Germania și Japonia, care protestează deja față de noul tratat. Pe de altă parte, în cazul României, informațiile pe acest subiect sunt aproape inexistente. Tratatul nu este de găsit pe niciun site oficial, iar autoritățile române nu au transmis niciun comunicat pe această temă. Singura certitudine este că președintele Iohannis se află pe lista co-semnatarilor pentru un nou tratat pandemic.

Iohannis, printre semnatari

Despre un nou tratat global privind pandemiile s-a vorbit din 2021, când președintele Iohannis confirma, prin intermediul unui articol de promovare publicat de Digi24, că se regăsește pe lista co-semnatarilor „tratatului pandemic”, alături de alți 23 de șefi de stat, după cum a relatat atunci RostOnline.

„Credem că națiunile ar trebui să lucreze împreună în direcția unui nou tratat internațional privind pregătirea pentru pandemii și răspunsul la acestea. Un astfel de angajament colectiv reînnoit ar marca un moment de reper în intensificarea pregătirii pentru pandemii la cel mai înalt nivel politic. Acesta ar avea drept fundament Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, cu implicarea altor organizații relevante cu rol-cheie în acest efort, în sprijinul principiului „sănătate pentru toți”. La baza unui astfel de tratat ar sta instrumente existente în domeniul sănătății la nivel mondial, în special Regulamentul sanitar internațional, care ar asigura o temelie solidă și testată de la care să putem porni și căreia să îi aducem îmbunătățiri.

Obiectivul principal al acestui tratat ar fi acela de a promova o abordare care integrează ansamblul administrației unui stat și ansamblul societății, consolidând capacitățile naționale, regionale și mondiale și reziliența la viitoarele pandemii. Aceasta presupune o consolidare semnificativă a cooperării internaționale pentru a se îmbunătăți, de exemplu, sistemele de alertă, schimbul de date, cercetarea, precum și producerea și distribuirea la nivel local, regional și mondial a unor măsuri de contracarare medicale și de sănătate publică – cum ar fi vaccinurile, medicamentele, metodele de diagnosticare și echipamentele individuale de protecție. Ar presupune, în plus, recunoașterea unei abordări de tip „o singură sănătate” care corelează sănătatea oamenilor, a animalelor și a planetei noastre. Mai mult, un astfel de tratat ar trebui să conducă la consolidarea răspunderii reciproce și a responsabilității partajate, a transparenței și a cooperării în cadrul sistemului internațional și în raport cu regulile și normele acestuia.

Pentru a duce la îndeplinire acest lucru, vom lucra cu șefi de stat și de guvern la nivel mondial și cu toți actorii relevanți, inclusiv cu societatea civilă și cu sectorul privat. Avem convingerea că este responsabilitatea noastră, ca lideri de națiuni și de instituții internaționale, să ne asigurăm că lumea întreagă învață lecțiile pandemiei de COVID-19, se precizează în articolul semnat de președintele României, Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, lista co-semnatarilor este următoarea:

Co-semnatari: Charles Michel, președintele Consiliului European, Klaus Iohannis, președintele României, Emmanuel Macron, președintele Franței, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Marc Rutte, premierul Olandei, Boris Johnson, premierul Marii Britanii, J. V. Bainimarama, premierul republicii Fiji, António Luís Santos da Costa, premierul Portugaliei; Paul Kagame, președintele Republicii Rwanda; Uhuru Kenyatta, președintele Kenyei;  Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei; Moon Jae-in, președintele Republicii Coreea; Sebastián Piñera, președintele republicii Chile; Carlos Alvarado Quesada, președintele republicii Costa Rica; Edi Rama, premierul Albaniei, Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud; Keith Rowley, premierul Trinidad și Tobago; Kais Saied, Președintele Tunisiei; Macky Sall, președintele Republicii Senegal; Pedro Sánchez, premierul Spaniei; Erna Solberg, premierul Norvegiei; Aleksandar Vučić, președintele Serbiei; Joko Widodo, președintele Indoneziei; Volodymyr Zelensky, președintele Ucrainei, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General al OMS.

Pe același subiect:

Președintele României, Klaus Iohannis, printre co-semnatarii „tratatului pandemic”

Avocat, semnal puternic de alarmă despre noul „tratat pandemic” OMS: Pentru binele comun al mediului, va putea fi SACRIFICAT cam orice DREPT al omului


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Tratatul Global privind pandemiile, ținut la secret. Ce declara Iohannis, în 2021, atunci când semna pentru un nou tratat, în numele României”

  1. Tratatul este negociat cu ușile închise și ținut departe de ochii presei? Ce obiective infractionale pune la cale acest grup infractional organizat numit OMS?

Comentariile sunt închise.