1 iunie. Ziua Internațională a Copilului

Sâmbătă, 1 iunie, în România și în alte țări din întreaga lume este sărbătorită Ziua Internațională a Copilului.

La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU vota Declaraţia Drepturilor Copilului şi recomanda tuturor statelor membre să-i sărbătorească pe copii.  Decizia, deşi nu era obligatorie, a fost respectată în multe state, ţinând însă cont de istoria şi tradiţiile locale.

La nivel instituţional, Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptată Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959. Nu întâmplător, la 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a ONU vota şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, tratatul internaţional privind drepturile omului cu cea mai largă ratificare, notează Radio România Cultural.

Convenţia prevede protejarea şi promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie şi joacă, dar şi dreptul la viaţa de familie, de a fi protejaţi împotriva violenţei, de a nu fi discriminaţi şi dreptul de a-şi face auzite opiniile lor.

Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea legii nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001), document care definește drepturile și principiile dezvoltării normale a unui copil.

În prezent, Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie, o zi dedicată copilului fiind celebrată la date diferite în alte peste 100 de state, existând, de asemenea şi mai multe ţări care au ales să nu marcheze o zi specială a copiilor la o anumită dată.

Spre exemplu, 22 noiembrie este data la care sunt sărbătoriţi copiii în țări precum Canada, Marea Britanie, Suedia, Spania, Olanda, Franța, Grecia sau Islanda, Argentina – în a doua duminică din luna august, Australia – în prima duminică din luna iulie, Brazilia – la 12 octombrie, India – la 14 noiembrie,   Japonia – 5 mai, Ungaria – în ultima duminică a lunii mai sau Turcia – la 23 aprilie.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost