Ce se sărbătorește pe 9 mai

În urmă cu 147 de ani, în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor din 9/21 mai 1877, era votată o moțiune privind proclamarea Independenţei de Stat a României faţă de Imperiul Otoman.

În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, declara:

„În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003), notează Agerpres.

Adunarea Deputaţilor a votat, după discurs, o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.

Documentul a devenit lege prin semnarea/promulgarea lui de către domnitorul Carol I, la 10/22 mai 1877. În aceeaşi zi, au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de salve de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării.

***Începând din 1947, pe 9 mai era sărbătorită Ziua proclamării Independenţei de Stat a României. Din 2022, Ziua Independenței Naționale a României se sărbătorește în 10 mai.

Ziua Europei

La 9 mai este sărbătorită Ziua Europei. În 1950, la această dată, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei, potrivit europa.eu, informează Agerpres.

Propunerea, cunoscută sub numele de „Declaraţia Schuman”, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.” declara ministrul Robert Schuman, potrivit https://european-union.europa.eu/.

La 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Ideea privind marcarea unei Zile a Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile Europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai. Începând din 1993, sărbătorirea acestei zile a crescut semnificativ.

 

Ziua Victoriei

La 9 mai este marcată Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial.

Ziua Victoriei este marcată în ţările din Europa de Est, între care şi România, în statele care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii. În schimb, Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele regiuni din Germania, Ziua Victoriei în Europa sau V-E Day este sărbătorită în data de 8 mai, notează sursa citată.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost