Partidul AUR nu dorește ca România să iasă din UE, așa cum este acuzat, însă luptă pentru apărarea intereselor naționale, a spus, la Târgu Mureș, deputatul Dan Tanasă, candidat pentru Primăria Brașov.
„Suntem acuzați că vrem să scoatem România din Uniunea Europeană. Nu! Vrem să îi scoatem pe globaliști din Uniunea Europeană. Vrem să îi scoatem din Uniunea Europeană pe cei care ne spun că doi bărbați formează o familie. Vrem să îi scoatem din Uniunea Europeană pe cei care vor să distrugă identitatea noastră națională europeană prin importul masiv de imigranți. Pe ăia vrem să îi scoatem noi din Uniunea Europeană.
Pe 9 iunie PSD, PNL, UDMR și USR vă spun să votați o listă de anonimi, o listă de sfertodocți. O listă de cozi de topor. Prin comparație, AUR vă spune să votați o listă de profesori universitari, de doctori, de intelectuali, de scriitori, de întreprinzători. Dacă vă întreb acum, rapid, o să-mi spuneți unul sau două nume de pe listele celorlalte partide. În rest, sinecuri, anonimi, mulți dintre ei care stau și dorm la Bruxelles de ani de zile și care atunci când România a avut nevoie de ei, au tăcut în cazul Schengen, au tăcut în cazul batjocoririi intereselor noastre naționale.
PSD și PNL vă spun că rostul nostru ca neam este să culegem sparanghelul din Germania, să îngrijim bătrâni în Italia și să culegem roșiile și căpșunile din Spania. Asta vă spun PSD și PNL. Asta vă spun USR și UDMR.
Ori noi vă spunem: NU! Noi trebuie să fim respectați aici, acasă la noi! Nu trebuie să mai acceptăm ca milioane de români să plece din țara asta și să fie slugi în alte țări! Pentru asta ne vom bate noi și pentru asta ne batem noi! Suntem singurii care în ultimii trei ani de zile ne-am bătut pentru drepturile fundamentale ale românilor. Pentru drepturile fundamentale ale omului, pentru Constituție. Și asta vrem să facem și în Parlamentul de la Bruxelles. Să ne batem și să spunem NU trădării intereselor noastre naționale.
Să spunem NU trădării intereselor naționale! Ne dorim demnitate acasă la noi!
Dacă PSD și PNL ne spun că doi bărbați formează o familie, noi trebuie să le spunem că nu, niciodată! Un bărbat și o femeie formează o familie! Niciodată în România doi bărbați nu vor forma o familie”, a spus deputatul Dan Tanasă.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024