Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea închinată Maicii Domnului

În vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, această sărbătoare amintind de una dintre minunile Maicii Domnului, notează Basilica.ro.

Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a mulțumi Maicii Domnului, când a ajuns împarat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvârșit apoi multe minuni.  Această Biserică, situată în vechiul cartier Vlaherne, se mai vede și astăzi în Istanbul.

Sărbatoarea Izvorul Tămăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V – VI.

În toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârsește slujba de sfințire a apei, dupa o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

Tropar

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururi curgerile harului tău mai presus de cuvânt, căci ca ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ție: Bucură-te, apă izbăvitoare.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost