Vicepremierul Italian Matteo Salvini i-a sugerat președintelui francez Emmanuel Macron să „se trateze”, după ce președintele francez a reluat ideea de a trimite trupe în Ucraina, notează Agenția AFP, citată de Agerpres.
Liderul partidului Liga a criticat în termeni duri declarațiile făcute de Macron și de fostul premier Italian, Mario Monti, privind trimiterea unor trupe străine în Ucraina.
„Ei ar trebui să se trateze. Cei care au această părere (că ar trebui trimise trupe în Ucraina – n.red.) şi o spun ca şi când ar fi ceva normal, este valabil deopotrivă pentru Macron şi Monti, sunt periculoşi.
Dacă ei vor atât de mult să se bată, atunci să plece în Ucraina, mâine, sunt aşteptaţi acolo”, a spus Matteo Salvini.
Salvini l-a mai acuzat și în martie pe Emmanuel Macron că „reprezintă un pericol pentru continentul nostru”.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024